19.8 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiMAI: Se simplifică procedurile şi se reduc termenele pentru obţinerea paşaportului

MAI: Se simplifică procedurile şi se reduc termenele pentru obţinerea paşaportului

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de MAI, proiectul de Hotărâre a Guvernului aprobat miercuri asigură punerea în aplicare a modificărilor aduse în acest an Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. De asemenea, clarifică printr-o reglementare neechivocă unele aspecte întâlnite de-a lungul timpului în activitatea practică.

Astfel, termenul de eliberare a paşapoartelor simple electronice în cazul cererilor depuse în ţară se reduce de la 30 la 15 zile lucrătoare (de la data depunerii cererilor).

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte cererile depuse în străinătate, termenul actual de 90 de zile se reduce în funcţie de ţara unde se află solicitantul: 45 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv 60 de zile lucrătoare, în cazul cererilor depuse în statele terţe în raport cu UE.

De asemenea, printre modificările aprobate se află simplificarea condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru eliberarea paşapoartelor simple temporare în cazul minorilor care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea le este pusă în pericol, prin stabilirea necesităţii unei traduceri „autorizate”, şi nu „legalizate”, aşa cum este reglementat în prezent, a documentelor emise de instituţia străină care urmează să efectueze tratamentul medical.

Potrivit MAI, se stabileşte că procura specială şi declaraţia privind acordul de eliberare a paşaportului minorului se restituie solicitantului, după scanare, atunci când aceste înscrisuri cuprind împuternicirea, respectiv acordul pentru îndeplinirea altor operaţiuni sau acte, altele decât cele privind eliberarea paşaportului.

Totodată, se elimină necesitatea prezentării strict a originalului certificatului de naştere al minorului sub 14 ani la ridicarea paşaportului simplu electronic/temporar, fiind acceptată şi copia acestuia.

O altă modificare vizează eliminarea sintagmei „în original” în cazul hotărârilor judecătoreşti care trebuie prezentate de către solicitanţii paşapoartelor, având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti se comunică părţilor în copie de către instanţă. Noua formulare asigură claritatea textului şi a intenţiei normative ce vizează necesitatea prezentării hotărârii judecătoreşti certificate de instanţa judecătorească (prin aplicarea ştampilei, în original), mai arată MAI.

MAI aminteşte că, prin Legea nr. 133/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care a intrat în vigoare în iulie, s-a extins termenul de valabilitate a paşaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi s-au reglementat situaţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu promite că va răzbuna atacul Iranului: „ va plăti prețul pentru asta”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat marţi seară că Iranul "a comis o greşeală gravă" atacând ţara sa şi că "va plăti preţul pentru...

Aeronave militare ridicate de urgență în urma atacurilor cu drone din Ucraina. Mesaje RO-Alert transmise în Tulcea

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că patru aeronave militare – două F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole și două F-16 ale Forțelor Aeriene Române...

Fidelis răsplătește solidaritatea: Tranșă dedicată celor care salvează vieți

Donatorii de sânge primesc un punct procentual în plus la dobândă și un prag de subscriere de zece ori mai mic Ministrul de Finanțe, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă