24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăInternaționalMAE nu e de acord cu Dmitri Medvedev care atribuie teritorii ale...

MAE nu e de acord cu Dmitri Medvedev care atribuie teritorii ale Ucrainei României

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a respins ”ferm”, joi, demersul vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, care a publicat pe o reţea de socializare „o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României şi altor state vecine Ucrainei”.

Potrivit unui comunicat al MAE, „astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”, transmite agerpres.ro.

„Astfel de aşa-zise ‘propuneri’ şi ‘analize’ care vizează redesenarea aleatorie a graniţelor unor state şi promovează astfel încălcarea dreptului internaţional nu reprezintă decât încercări complet nereuşite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a transmis MAE.

MAE îl dezaprobă total pe Dmitri Medvedev care ar vrea ca teritorii ale Ucrainei să ajungă la statele vecine

Ministerul a reafirmat sprijinul „deplin” al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în frontierele sale recunoscute internaţional şi a reiterat condamnarea agresiunii militare nejustificate şi neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei.

„România este şi va rămâne un partener al Ucrainei şi reconfirmă susţinerea deplină şi compasiunea profundă faţă de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esenţă un proiect de promovare şi consolidare a păcii în Europa, cât şi a determinării poporului ucrainean de a-şi asuma plenar principiile şi valorile spaţiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internaţional”, a subliniat MAE.

Vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a publicat pe contul său din Telegram o hartă a Europei, unde cea mai mare parte a Ucrainei aparţine altor state, a relatat publicaţia rusă Vedomosti.

În postarea sa, Medvedev susţine că ar exista analişti occidentali – fără a-i nominaliza – care ar vedea în acest fel viitorul stat ucrainean, notează cotidianul citat.

Pe una din hărţile publicate de fostul preşedinte rus, şapte regiuni ucrainene sunt trecute la Polonia, una la Ungaria, două la România şi 13 regiuni plus Peninsula Crimeea la Rusia.

Astfel, Ucraina ar rămâne doar cu regiunea Kiev, conform hărţii publicate de Medvedev în ziua în care Ucraina sărbătoreşte, pentru prima oară, Ziua statalităţii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Acțiunile cresc, pe fondul reducerii temerilor privind inflația din SUA; petrolul se ieftinește

Piețele bursiere au înregistrat în mare parte creșteri joi, după ce investitorii au primit noi indicii privind temperarea inflației din SUA, ceea ce reduce...

Telefoane pliabile care schimbă ritmul utilizării zilnice

Piața telefoanelor pliabile a trecut de la curiozitate la segment matur, iar în prezent se vede clar diferența dintre un dispozitiv doar spectaculos și...

Rybakina a rămas fără cuvinte după revenirea incredibilă! Mărturisirea făcută după victoria cu Osaka

Elena Rybakina a recunoscut că nici ea nu își explică modul în care a reușit să întoarcă meciul cu Naomi Osaka și să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă