20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăPoliticăMAE a dispus reducerea personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în...

MAE a dispus reducerea personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) informează că, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, ambasadorul Federației Ruse la Bucureşti a fost informat joi, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităţilor române privind reducerea personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă.

Potrivit unui comunicat transmis, conform deciziei autorităţilor române, Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii – adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane – adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ (diferenţa între numărul de posturi şi numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate poziţiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate), potrivit agerpres.ro.

Alegerea posturilor ce vor fi reduse şi a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparţine (în această fază) Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ).

MAE a dispus reducerea personalului diplomatic al Federației Ruse din România cu aproximativ 61%, conform cu art. 11 al Convenției de la Viena

Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE.

Măsura a fost adoptată în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 1 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 Aprilie 1961 (“În lipsa unui acord explicit asupra misiunii, statul acreditar poate cere ca acest efectiv să fie menţinut în limitele a ceea ce el consideră ca rezonabil şi normal, având în vedere împrejurările şi condiţiile existente în acest stat şi nevoile misiunii în cauză.”) şi reflectă nivelul actual al relaţiilor bilaterale, reduse drastic de România după declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, arată MAE.

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române.

În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în ţara noastră.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă