14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zilei"Lunea albastră", Blue Monday sau cea mai deprimantă zi din an

“Lunea albastră”, Blue Monday sau cea mai deprimantă zi din an

Oboseală, anxietate sau chef de… nimic. Acestea sunt efectele Blue Monday, cunoscută ca fiind cea mai deprimantă zi din an.

Această concepție a luat amploare în anii 2000, când un cercetător britanic a remarcat că oamenii se simt afectați de stresul financiar după cheltuielile din sărbători. Cu toate acestea, experții vin în ajutor cu soluții pentru a depăși această zi dezolantă.

“Lunea Albastră” este sărbătorită în fiecare an în cea de-a treia zi de luni din ianuarie. Conceptul a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall, iar asocierea cu culoarea albastră nu este întâmplătoare, deoarece aceasta simbolizează adesea singurătatea, tristețea și depresia. Impactul acestei zile mohorâte poate varia pentru fiecare individ. Experții avertizează că popularitatea acestui concept poate afecta pe cei care se confruntă cu depresia în mod real.

Recomandările specialiștilor

În ciuda atmosferei melancolice asociate cu Blue Monday, nu este momentul să intrăm în panică. Psihologii oferă sfaturi pentru a combate starea de tristețe. Practicarea unui sport sau plimbările în natură sunt primii pași recomandați, deoarece aceste activități contribuie semnificativ la starea de bine. Adoptarea unei alimentații sănătoase, îngrijirea nutrițională și hidratarea corespunzătoare sunt, de asemenea, soluții simple și clinic dovedite pentru a depăși starea de tristețe.

Somnul odihnitor și activitățile relaxante, cum ar fi meditația și exercițiile de respirație, completează lista de strategii pentru a face față cu succes stării de descurajare asociate Blue Monday. Este important să ne concentrăm pe îngrijirea de sine și să adoptăm un set de activități care să ne promoveze starea de bine în această perioadă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Mesajul lui Putin către români

Părintele Ciprian Mega din Oradea s-a bucurat de un tur de forță la Moscova, grație ultimei sale producții cinematografice “21 de rubini.” Marele om...
Ultima oră
Pe aceeași temă