Lumina Sfântă a fost trimisă pentru prima dată și în Basarabia, la Chișinău, Bălți și Cahul, prin Mitropolia Basarabiei, de la București.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului, Timotei Prahoveanul, a declarat sâmbătă că, în premieră, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi oferită Mitropoliei Basarabiei.
„Această Lumină de la Mormântul Domnului (…) se dăruieşte întregului popor binecredincios român, nu doar românilor din ţară, ci şi celor de lângă graniţe, întrucât pentru prima dată Sfânta Lumină va fi oferită, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, şi Mitropoliei Basarabiei. Va fi împărţită celor trei eparhii din Basarabia – la Chişinău, la Bălţi şi la Cahul”, a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte, potrivit agerpres.ro.
Lumina Sfântă a ajuns pentru prima dată în Basarabia de la București, prin episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Veniamin
Potrivit ierarhului, la aeroport a venit sâmbătă seara şi episcopul Basarabiei de Sud, Preasfinţitul Veniamin, pentru a primi Sfânta Lumină.
„Dorim să aveţi sărbători binecuvântate, să petreceţi în bucurie sfântă şi în lumină. Să ne bucurăm de darurile Învierii şi mai ales de marele dar al Învierii care s-a făcut nouă, tuturor. Dacă Hristos a Înviat şi noi vom învia împreună cu el. La mulţi ani! Hristos a Înviat”, a urat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştiului Timotei Prahoveanul.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!