18.9 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiLucian Bode: În dosarul „10 august” se poate relua urmărirea penală

Lucian Bode: În dosarul „10 august” se poate relua urmărirea penală

„Niciodată nu am comentat şi nu comentez hotărârile instanţei. (…) Nu putem să ne facem că nu vedem ce a văzut o lume întreagă, ce s-a întâmplat în 10 august. Odată cu publicarea ordonanţei de clasare, eu cred că împreună cu Ministerul Justiţiei – am avut o discuţie cu domnul ministru, la apelul domnului preşedinte Klaus Iohannis – un grup de lucru format din structurile noastre din Secretariatul general, de la MAI şi Ministerul Justiţiei s-au întâlnit şi… Eu pot să spun în felul următor, dar este o ipoteză: Ministerul Justiţiei poate sesiza Inspecţia judiciară pentru verificarea respectării procedurilor administrative din timpul cercetării penale. Asta, pe de o parte. De asemenea, dacă sunt identificate probe noi, se poate formula o nouă cerere de reluare a urmăririi penale”, a declarat Lucian Bode, într-o emisiune la TVR1.

El a adăugat că se poate formula o cerere de intervenţie în dosarul respectiv, pentru cei care au avut de suferit şi au deschis dosare penale.

Cele mai citite

Sean „Diddy” Combs, implicat într-o altercație în închisoare. Artistul ar fi fost plasat în izolare

Sean „Diddy” Combs ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deținut în penitenciarul federal FCI Fort Dix, din statul american New Jersey,...

Concurența din China zguduie Volkswagen: profit în scădere cu 33% și restructurări istorice în pregătire

Grupul auto german Volkswagen a anunțat vineri că profitul său net a scăzut cu aproape o treime în al doilea trimestru al anului, pe...

Ucraina ar putea coproduce rachete de interceptare pentru sistemele Patriot

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat un acord cu producătorul american de armament Raytheon pentru coproducția de rachete de interceptare destinate sistemelor antiaeriene Patriot.Anunțul...
Ultima oră
Pe aceeași temă