Nigerianul ar fi ajuns deja la un acord personal cu Manchester United și a refuzat oferta unei reveniri în Serie A, la Juventus.
Manchester United se află foarte aproape de realizarea unui transfer spectaculos în ofensivă. Victor Osimhen, atacantul nigerian de 26 de ani, care a marcat nu mai puțin de 77 de goluri în ultimele trei sezoane, este pe cale să semneze cu gruparea de pe Old Trafford. Potrivit Africa Foot și presei din Turcia, jucătorul ar fi convenit deja asupra unui acord personal cu clubul englez, urmând ca transferul să fie oficializat în această vară, pentru o sumă estimată la 25 de milioane de lire sterline.
Osimhen, aflat în prezent sub contract cu Napoli până în 2026, a evoluat în acest sezon sub formă de împrumut la Galatasaray, unde a avut prestații excelente. Cu 29 de reușite în 34 de meciuri, nigerianul a fost una dintre revelațiile sezonului în Super Lig. Deși cluburi precum PSG, Chelsea sau formații din Arabia Saudită s-au arătat interesate de transferul său, alegerea pare deja făcută: Premier League și Manchester United.
Jurnalistul turc Serdar Ali Celikler afirmă că negocierile sunt avansate și că mutarea va fi finalizată în următoarele săptămâni. Clubul din Manchester caută de luni bune un atacant capabil să readucă eficiența ofensivă, iar problemele de finalizare din ultima perioadă, din era Ruben Amorim, au intensificat căutările în această direcție.
„Reprezentanții jucătorului sunt foarte entuziasmați de perspectiva mutării în Anglia. Osimhen își dorește un nou început, într-un campionat de top, și consideră că este momentul ideal pentru o astfel de provocare”, notează Africa Foot.
A spus „nu” lui Juventus: nigerianul vrea fotbal de elită
Conform informațiilor publicate de JuveFC, Osimhen a fost abordat recent și de Juventus Torino, care i-a prezentat un plan ambițios pe termen lung. Italienii au pus pe masă un proiect construit în jurul lui, în speranța că îl pot convinge să revină în Serie A. Însă atacantul a declinat oferta.
„În ciuda insistenței oficialilor torinezi și a unei întâlniri cordiale, Osimhen este concentrat pe trecerea în Premier League, unde dorește să evolueze într-un mediu mai competitiv și mai spectaculos”, scrie sursa citată.
Juventus a reacționat cu profesionalism, dar nu a exclus ideea reluării negocierilor în viitor, în funcție de cum vor evolua lucrurile pe piața transferurilor. Totuși, în acest moment, Manchester United este favorită clară pentru semnătura atacantului african.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!