19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialEducațieLegea rectorilor-dinozauri

Legea rectorilor-dinozauri

Ligia Deca a declarat că noua Lege a învăţământului superior care a fost adoptată de Parlament prevede o mai mare autonomie în ceea ce priveşte stabilirea profilului de carieră a cadrelor universitare.

“Prin acest program oferim resursele pentru ca universităţile să-i aducă şi mai aproape pe cercetătorii români şi străini care deja au legături bine consolidate cu mediul academic şi de cercetare din România. În Legea învăţământului superior am prevăzut o mai mare autonomie în ceea ce priveşte stabilirea profilului de carieră a cadrelor universitare. Fiecare universitate trebuie să poată să decidă în ce măsură un cadru universitar la un moment dat este mai valoros în cercetare sau în zona de predare sau în alte zone de interes din misiunea universitară. (…) Practic, Legea învăţământului superior vine şi deschide cadrul legislativ şi potenţează autonomia universitară în aşa fel, încât aceste investiţii să îşi atingă scopul”, a susţinut Deca, la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare destinate sprijinirii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, inclusiv din diaspora ştiinţifică.

Rector pentru 25 de ani

Noua lege le permite rectorilor aflați acum în funcție să mai dețină încă două mandate la conducerea universităților.

Pentru rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, precedentul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, acest lucru ar putea însemna mandate de rector până la pensionare.

Cîmpeanu are acum vârsta de 55 de ani.

Cu încă două mandate la conducerea USAMV, Cîmpeanu ar ajunge la cinci mandate de rector.

Și deputatul PNL Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest din Timișoara, ar putea pleca de la conducerea instituției de învățământ superior în prag de pensionare, odată cu implementarea noii legislații.

Pirtea este născut în 1973.

Rectorul Universității din București, Marian Preda, fondator al PMP, va avea posibilitatea de a sta în fruntea instituției de învățământ superior cel puțin până la vârsta de 60 de ani.

Preda a fost unul dintre rectorii marilor universități de stat care a negociat direct noua lege cu Sorin Cîmpeanu, când acesta din urmă deținea funcția de ministru al Educației.

Cel puțin până la vârsta de 61 de ani ar putea rămâne în funcție și actualul rector al Universității Politehnica din București (UPB), Mihnea Costoiu, fost ministru PSD al Cercetării și fost secretar de stat în Ministerul Educației.

Legea Educației Naționale 1/2011 limita mandatele de rectori la un număr de două.

Totuși, chiar și această legislație a fost fentată de rectori precum Sorin Cîmpeanu, care a cumulat deja trei mandate, invocând un mandat întrerupt.

De fapt, apelând la delegații.

Legea 1/2011 introducea și incompatibilitatea între funcția de parlamentar și cea de rector, însă aleșii au anulat articolul cu pricina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă