18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiLegea care interzice actele de hărţuire în public şi în privat, promulgată...

Legea care interzice actele de hărţuire în public şi în privat, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, potrivit căreia sunt interzise actele de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică, atât în public, cât şi în privat.

“Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât şi în privat”, se arată în actul normativ.

Legea prevede, de asemenea, că aceste acte constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 10.000 de lei, dacă fapta nu a fost săvârşită în condiţii care, potrivit legii penale, este considerată infracţiune.

Dispoziţiile acestei legi vor fi puse în practică de Ministerul Afacerilor Interne, prin ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei de Frontieră Române, în zona de competenţă, precum şi de către poliţiştii locali.

Tot joi, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic şi a Legii pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă