Președintele rus Vladimir Putin i-ar fi transmis lui Donald Trump ce teritorii din Ucraina își dorește, înainte de summitul programat pentru 15 august în Alaska.
Potrivit publicației Kyiv Independent, liderul american Donald Trump ar fi acceptat „de facto” planul Kremlinului.
Surse din administrația prezidențială de la Kiev susțin că graba cu care a fost organizată întâlnirea arată un acord tacit al Washingtonului asupra propunerii ruse.
Ce prevede planul Kremlinului
Conform informațiilor obținute de Kyiv Independent, Putin ar fi prezentat detaliile planului trimisului special american Steve Witkoff, în cadrul unei întâlniri recente la Moscova.
Documentul ar presupune retragerea trupelor ucrainene din regiunile parțial ocupate Donețk și Luhansk. În schimb, ca „gest de bunăvoință”, Rusia și-ar retrage trupele din nord-estul regiunilor Harkov și Sumi, unde controlează deja anumite teritorii.
Putin ar fi indicat că Moscova ar fi mulțumită cu actuala linie de demarcație din sudul regiunilor Zaporojie și Herson, unde deține majoritatea teritoriului, dar nu și capitalele regionale.
Reacția Kievului: „Cine ar da armatei un astfel de ordin?”
Surse din apropierea președintelui Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina respinge categoric planul.
„Cine ar da armatei un astfel de ordin de retragere?”, a întrebat retoric o sursă citată. Aceasta a adăugat:
„Rușii încearcă acum să răspândească vestea că respingem «planul minunat al lui Trump», dar adevărul este că acesta este planul rușilor – teritoriu în schimbul unui armistițiu”.
Zelenski: „Nu vom ceda teritorii ocupantului”
Președintele ucrainean a transmis sâmbătă, printr-un mesaj pe rețelele sociale, că țara sa „nu va ceda teritorii ocupantului”.
El a avertizat că „orice decizie s-ar lua împotriva noastră, orice decizie care s-ar lua fără Ucraina ar fi decizii împotriva păcii”.
Zelenski a calificat ideea unui „schimb de teritorii” drept „născută moartă” și a subliniat că „răspunsul la problema teritorială ucraineană se află deja în Constituția Ucrainei. Nimeni nu se va abate de la asta”.
Potrivit lui Zelenski, cedarea completă a regiunilor Donețk și Luhansk ar însemna pierderea a mii de kilometri pătrați și a unor orașe cu importanță strategică.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.