15.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaKremlinul e de acord cu propunerea de pace a lui Olaf Scholz,...

Kremlinul e de acord cu propunerea de pace a lui Olaf Scholz, dar vrea SUA să participe acolo

Kremlinul a transmis luni că nu respinge propunerea cancelarului german Olaf Scholz ca Rusia să participe la o viitoare conferinţă pentru pace în Ucraina, dar a subliniat că un asemenea demers este inutil dacă nu este susţinut şi de SUA şi dacă nu implică negocieri directe între Moscova şi Kiev, relatează agenţiile EFE şi DPA.

„ Nu ştim nimic mai mult faţă de ceea ce a a relatat presa. Şi anume că un fel de plan este în lucru. Încă nu cunoaştem detaliile pe care le-ar implica. Noi nu respingem în avans niciun plan, dar trebuie să înţelegem despre ce este vorba”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, la conferinţa sa de presă zilnică.

Cancelarul german Olaf Scholz, care s-a întâlnit vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a apreciat duminică într-un interviu că a sosit momentul intensificării eforturilor diplomatice care să conducă la pace în Ucraina, adăugând că în discuţia cu preşedintele ucrainean ei au fost de acord asupra nevoii unei noi conferinţe pentru pace, care să includă şi Rusia, după conferinţa desfăşurată în iunie în Elveţia fără participarea Moscovei.

„Fără nicio îndoială va avea loc o altă conferinţă pentru pace (…) Preşedintele ucrainean şi cu mine suntem de acord ca aceasta să includă şi Rusia”, a spus Scholz în interviu.

Comentând în continuare această declaraţie, Dmitri Peskov a subliniat că, „în ce priveşte soluţionarea conflictului din Ucraina prin mijloace paşnice, până la ora actuală nu s-a conturat nimic concret”. „De fapt, nu vedem declaraţii pe acest subiect din partea ţării care conduce întregul proces, care conduce Occidentul colectiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la SUA.

Potrivit Rusiei, în negocierile desfăşurate la Istanbul cu oficialii ucraineni în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei, aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului.

Conform publicaţiei italiene La Repubblica, cancelarul german Olaf Scholz pregăteşte propriul plan de pace pentru soluţionarea conflictului în Ucraina şi care nu exclude cedarea unor teritorii ale acesteia către Rusia.

Cancelarul german, a cărui propunere privind o pace negociată survine după ce alegerile regionale desfăşurate săptămâna trecută au confirmat pierderea de popularitate a tuturor celor trei formaţiuni care alcătuiesc coaliţia sa de guvernare, respectiv social-democraţii săi, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock, a fost criticat pentru iniţiativa sa de opoziţia de dreapta.

Scholz încearcă să „împingă subtil Ucraina către o pace falsă determinată de Rusia”, a declarat Roderich Kiesewetter, un deputat al Uniunii Creştin-Democrate (CDU).

În replică, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Hebestreit, a precizat luni că „o pace justă nu trebuie să însemne ridicarea steagului alb de către Ucraina”. „Există un consens conform căruia o astfel de întâlnire (precum conferinţa desfăşurată în Elveţia – n.red.) ar trebui să ia în considerare şi Rusia, iar acest efort este în desfăşurare, dar avem senzaţia în întreaga lume că acest război trebuie, dacă este posibil, să se termine curând”, a mai explicat acelaşi purtător de cuvânt.

Vladimir Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul.

Cererea lui Putin a fost respinsă din start de Ucraina şi de aliaţii ei occidentali, în special SUA, care au precizat că sprijină doar „formula de pace” prezentată la sfârşitul anului 2022 de Zelenski şi care prevede în principal retragerea necondiţionată a tuturor trupelor ruse din Ucraina, inclusiv din Crimeea, şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional.

Ulterior, în iulie, Zelenski a declarat că pregăteşte o foaie de parcurs pentru încheierea războiului care să fie prezentată către sfârşitul anului Rusiei la un nou „summit pentru pace”, în continuarea reuniunii căreia Ucraina i-a dat acest nume şi s-a desfăşurat la jumătatea lunii iunie în Elveţia, unde participanţii au abordat condiţiile în care Ucraina ar accepta încheierea unei păci cu Rusia, care nu a fost invitată la acea conferinţă, dar potrivit lui Zelenski ar putea fi invitată la următoarea conferinţă.

Însă Moscova a reacţionat sceptic faţă de această iniţiativă a preşedintelui ucrainean, insistând că o conferinţă de pace trebuie să însemne discuţii directe între cele două părţi, nu un forum în care Zelenski să caute sprijin internaţional pentru propunerile sale de încheiere a conflictului.

Moscova respinge din start planul de pace pe care Zelenski vrea să-l prezinte americanilor

Kremlinul a respins categoric, miercuri, propunerea de „plan de pace” pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski intenționează să o prezinte liderilor americani, anunțând că Moscova va continua „operațiunea militară specială” în Ucraina până la atingerea obiectivelor stabilite, relatează Reuters.
Zelenski a declarat că plănuiește să discute acest plan cu președintele Joe Biden și cu cei doi potențiali succesori ai săi, vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump.

Deși detaliile planului nu au fost încă dezvăluite, liderul ucrainean a menționat că acesta urmărește „forțarea Rusiei să pună capăt războiului”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Patru străini veniți în România, arestați preventiv pentru trafic de droguri

DIICOT a anunțat că patru persoane, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, au fost reținute pentru trafic...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...
Ultima oră
Pe aceeași temă