15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiKlaus Iohannis: Militarii noștri sunt adevărați ambasadori ai României

Klaus Iohannis: Militarii noștri sunt adevărați ambasadori ai României

„Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, cinstim și onorăm faptele de vitejie ale camarazilor noștri, care, prin profesionalismul, curajul și dedicarea dovedite în misiunile desfășurate în teatrele de operații, au făcut ca România și Armata României să fie atât de apreciate în întreaga lume.

Comemorăm eroii noștri căzuți la datorie departe de ţară, sub faldurile tricolorului românesc. Durerea familiilor care și-au pierdut fiii, soții, tații, frații în aceste misiuni de luptă nu va putea fi stinsă niciodată, însă ei vor rămâne veșnic în inimile noastre pentru sacrificiul lor suprem. Acestor eroi le datorăm nu doar recunoștință și respect, ci și continuitatea noastră pe drumul euro-atlantic.”, a transmis Klaus Iohannis.

Președintele României spune că în această zi specială cu toții avem obligația să îi cinstim, să le păstrăm vie memoria în inimile și rugăciunile noastre și să ne ridicăm la înălțimea idealurilor pe care, prin eroismul lor, le-au apărat.

Klaus Iohannis regretă că din cauza pandemiei de Covid-19 nu s-a putut organiza în public o comemorare așa cum merită militarii români și le-a mulțumit famiilor celor care reprezintă România în teatrele de operații ale lumii desfășurate sub egida NATO, ONU sau UE în Angola, Afganistan, Irak, Bosnia și Herțegovina, Mali și Kosovo.

„Demni urmași ai valorilor fundamentale ale ostașului român – onoarea, demnitatea, disciplina și solidaritatea –, militarii noștri sunt veritabili ambasadori ai României, acolo unde interesele ţării o cer, fiind apreciați de comandanții şi camarazii lor din statele aliate și partenere pentru profesionalismul, dăruirea și spiritul de sacrificiu pe care le dovedesc la datorie. Vă mulțumesc, dragi și bravi veterani, pentru tot ce ați făcut în slujba Patriei și a poporului român, vă urez multă sănătate și succes deplin în activitate!”, a spus în încheiere Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...
Ultima oră
Pe aceeași temă