8 C
București
marți, 13 mai 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaKievul l-a convocat pe ambasadorul chinez fiind îngrijorat de implicarea Beijingului în...

Kievul l-a convocat pe ambasadorul chinez fiind îngrijorat de implicarea Beijingului în conflictul din Ucraina

Ministerul ucrainean de Externe l-a convocat marți pe ambasadorul Chinei pentru a-i face cunoscute ‘gravele îngrijorări’ cu privire la prezența, potrivit Kievului, a luptătorilor chinezi în armata rusă și la ajutorul acordat Rusiei de companiile chineze pentru a produce material militar, potrivit Reuters.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat că cel puțin 155 de chinezi luptă alături de soldații ruși – dintre care doi au fost capturați de ucraineni – și că deține ‘informații’ că China furnizează arme Rusiei. Acest ultim punct a fost negat de Beijing.

Ministerul ucrainean de Externe ucrainean a făcut cunoscut că l-a convocat pe ambasadorul Ma Shengkun cu privire la aceste acuzații și a produs ‘dovezi’ care să le susțină.

‘Viceministrul de externe Evgheni Perebiinis a subliniat că participarea cetățenilor chinezi la ostilitățile împotriva Ucrainei alături de statul agresor (Rusia) și implicarea companiilor chineze în producția de material militar în Rusia sunt foarte preocupante și contrazic spiritul de parteneriat dintre Ucraina și China’, a scris ministerul într-un comunicat.

China neagă c-ar furniza arme letale Rusiei

‘Dovezile acestor fapte au fost transmise de către serviciile de informații ucrainene părții chineze’, a adăugat el.

Perebiinis ‘a îndemnat partea chineză să ia măsuri pentru a înceta să sprijine Rusia în agresiunea sa împotriva Ucrainei’, a spus ministerul.

Viceministrul ‘a asigurat că țara noastră acordă importanță parteneriatului său strategic cu China și speră că aceasta se va abține în viitor de la orice măsuri care ar putea dăuna relațiilor bilaterale’.

‘Partea chineză nu a furnizat niciodată arme letale niciunei părți în conflict și controlează strict bunurile cu dublă utilizare’, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian.

Acest minister denunțase anterior ‘manipulările și acuzațiile arbitrare’ din jurul a doi cetățeni chinezi capturați în Ucraina.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA au anunțat noi sancțiuni la adresa Iranului privind programul nuclear

Statele Unite au anunțat luni că impun noi sancțiuni împotriva Iranului vizând programul său de cercetare nucleară, în pline discuții cu Teheranul, potrivit Le...

Călin Georgescu: Stăpânii sunt speriați pentru că sclavii își cer libertatea

Călin Georgescu a publicat, luni seară, un mesaj video pe Facebook, fără a face vreo referire la George Simion, în care vorbește despre tăcere,...

Benjamin Netanyahu salută „combinația câștigătoare” Israel-SUA pentru eliberarea ostaticului Edan Alexander

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că eliberarea ostaticului israeliano-american Edan Alexander, după mai bine de 19 luni de captivitate în Gaza, este...
Ultima oră
Pe aceeași temă