13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieIntervenția mascaților. Tone de produse expirate, găsite de autorități

Intervenția mascaților. Tone de produse expirate, găsite de autorități

În urma descinderii, care a avut loc la o societate comercială din stațiunea Costinești, au fost identificate șase camere de congelare, în interiorul acestora fiind descoperite peste șase tone de alimente (pește și carne), de diverse categorii și sortimente, al căror termen de valabilitate era expirat, pentru unele produse încă din anul 2020.

Cantitatea de carne a fost indisponibilizată, în vederea distrugerii. Totodată, au fost identificate mai multe înscrisuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor. După control, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 43 de persoane.

La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă