9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieFostul ministru al Mediului Costel Alexe, trimis în judecată de DNA

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe, trimis în judecată de DNA

Fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

Alte şase persoane, între care fostul director general al unei firme cu activitatea în siderurgie, au fost deferite justiţiei în acest dosar, scrie news.ro.

Procurorii irecţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru luare de mită, instigare la delapidare, a unei persoane fizice – la data faptelor director general în cadrul unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, pentru dare de mită, delapidare, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi a cinci persoane fizice, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată comise sub forma autoratului şi a participaţiei improprii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de DNA, în 6 aprilie 2020, Costel Alexe, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv era unul dintre cele 68 de depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.

“Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o persoană apropiată ministrului, inculpată în prezenta cauză. Valoarea foloaselor ar fi fost primite ca mită de fostul ministru cu acceptul directorului generalal societăţii respective, trimis în judecată în prezenta cauză, şi se ridică la suma de 99.956 lei, ce constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului”, arată DNA.

În aprilie 2021, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. El afirma atunci că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă