20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalJoe Biden transmite că SUA ar reveni în acordul nuclear cu Iranul

Joe Biden transmite că SUA ar reveni în acordul nuclear cu Iranul

Joe Biden transmite că SUA ar reveni în acordul nuclear cu Iranul, dar dorește și ca Rusia și China să fie direct implicate în acțiunile de neproliferare a arsenalului nuclear.

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a cerut luni Rusiei şi Chinei să se implice în negocieri în sensul stabilirii unui cadru multilateral pentru controlul arsenalelor nucleare, liderul de la Casa Albă subliniind că vrea reducerea rolului armelor atomice în strategia de securitate naţională.

„Astăzi, în contextul în care lumea se adună pentru a zecea Conferinţă de revizuire a Tratatului pentru Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT), Statele Unite reînnoiesc angajamentul faţă de întreaga lume de a fi un administrator responsabil al arsenalului nuclear şi de a continua eforturile spre scopul final al unei lumi fără arme nucleare. În virtutea acestui angajament, Statele Unite s-au alăturat în ianuarie altor naţiuni dotate cu arme nucleare pentru a exprima afirmativ credinţa noastră comună că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie să aibă loc niciodată, iar de aceea Administraţia mea a prioritizat reducerea rolului armelor nucleare în strategia noastră de securitate naţională”, afirmă preşedintele Biden într-un comunicat postat pe site-ul Casei Albe, transmite cotidianul.ro.

SUA vrea ca acordul nuclear cu Iranul să fie reluat pentru a contribui la încrederea în ordinea internațională

Preşedintele SUA a acuzat Rusia că, prin invazia militară în Ucraina, a afectat încrederea în ordinea internaţională. „Administraţia SUA este pregătită să negocieze rapid un nou cadru pentru controlul armamentului nuclear pentru înlocuirea Noului Tratat START (Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic) când va expira, în 2026. Dar negocierile necesită un partener dornic să acţioneze de bună-credinţă. Iar agresiunea brutală şi neprovocată a Rusiei în Ucraina a perturbat pacea în Europa şi reprezintă un atac asupra normelor fundamentale ale ordinii internaţionale. În acest context, Rusia trebuie să demonstreze că este pregătită să reia acţiunile pentru controlul armamentului împreună cu Statele Unite. Şi China are o responsabilitate, în calitatea de stat parte la Tratatul pentru Neproliferarea Armelor Nucleare şi de membru al Procesului P5, pentru a se implica în negocieri care să reducă riscurile interpretărilor greşite şi să abordeze dinamicile militare destabilizatoare. Nu există niciun beneficiu pentru vreuna dintre naţiunile noastre sau pentru lume să se opună implicării în acţiuni în sensul controlului armamentului nuclear şi neproliferării nucleare”, a subliniat preşedintele SUA.

Biden semnalează intenţia Statelor Unite de revenire la Acordul nuclear cu Iranul

„Statele Unite sunt determinate să conducă prin puterea exemplului. Prin diplomaţie, în coordonare cu aliaţii noştri şi cu partenerii regionali, am dezvoltat o propunere care să garanteze revenirea reciprocă la implementarea totală a Planului Comun Complet de Acţiune, pentru a asigura că Iranul nu obţine o armă nucleară”, a precizat preşedintele SUA.

Biden dă asigurări că Acordul strategic AUKUS va respecta standardele de neproliferare

„Colaborăm strâns cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) pentru a asigura că acordul de parteneriat AUKUS între Australia, Marea Britanie şi Statele Unite îndeplineşte cele mai înalte standarde în materie de neproliferare”, a insistat Joseph Biden.

„În acest moment de incertitudine şi agitaţie pe scena mondială, reafirmarea angajamentului nostru comun pentru principiile fundamentale ale regimului global de neproliferare nu a fost niciodată mai crucială. Lumea poate avea încredere că Administraţia mea va continua să susţină Tratatul de Neproliferare Nucleară şi că va încerca să consolideze arhitectura de neproliferare care protejează oamenii oriunde”, a concluzionat preşedintele SUA.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă