10.4 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaJoe Biden s-a întâlnit cu înalți oficiali guvernamentali ucraineni, aflați în Polonia

Joe Biden s-a întâlnit cu înalți oficiali guvernamentali ucraineni, aflați în Polonia

Preşedintele american Joe Biden a discutat sâmbătă la Varşovia cu înalţi oficiali guvernamentali ucraineni în timpul vizitei sale în Polonia pentru a-şi arăta sprijinul pentru flancul estic al alianţei NATO în faţa invaziei ruseşti în Ucraina.

Biden s-a întâlnit sâmbătă cu oficiali ucraineni. Au participat ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, ministrul apărării Oleksii Reznikov, secretarul de stat Anthony Blinken şi secretarul apărării Lloyd Austin.

Statele Unite şi-au exprimat „angajamentul de neclintit faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, notează Reuters.

Kuleba a declarat reporterilor că Ucraina a primit din partea Statelor Unite promisiuni de securitate suplimentare privind dezvoltarea cooperării în domeniul apărării, conform epicnews.ro.

„Preşedintele Biden a spus că ceea ce se întâmplă în Ucraina va schimba istoria secolului XXI şi vom lucra împreună pentru a ne asigura că această schimbare este în favoarea noastră, a Ucrainei, a lumii democratice”, a declarat Kuleba la televiziunea naţională ucraineană la scurt timp după aceea.

Joe Biden i-a încurajat pe acei oficiali ucraineni aflați în Polonia în efortul de a stăvili expansiunea Rusiei în Ucraina

Sâmbătă, Biden va susţine ceea ce consilierii săi au prezentat ca fiind un discurs important. Casa Albă a precizat că Biden „va face remarci privind eforturile unite ale lumii libere de a sprijini poporul ucrainean, de a trage Rusia la răspundere pentru războiul său brutal şi de a apăra un viitor care este înrădăcinat în principiile democratice”.

Biden a avut trei zile de întâlniri cu aliaţii din G7, Europa şi NATO, iar vineri a vizitat trupele americane din Polonia. Sâmbătă, el s-a întâlnit cu preşedintele polonez Andrzej Duda.

De asemenea, Biden are programată o vizită la un centru de primire a refugiaţilor de pe stadionul naţional din Varşovia. Peste 2 milioane de persoane au fugit din cauza războiului în Polonia, din cele aproximativ 3,8 milioane de persoane care au părăsit Ucraina în total.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...
Ultima oră
Pe aceeași temă