25.3 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăInternaționalJoe Biden a gafat din nou la summitul NATO de la Washington

Joe Biden a gafat din nou la summitul NATO de la Washington

Pe fondul uriașei dezbateri din Statele Unite privind capacitatea mentală a președintelui Joe Biden de a mai conduce, liderul de la Casa Albă a făcut o nouă gafă, chiar la summitul NATO de la Washington.

Așa cum i s-a mai întâmplat și în trecut, acesta a început să citească indicațiile din teleprompter care-i erau destinate lui, potrivit Realitatea Plus.

Președintele Joe Biden a citit o instrucțiune de trei cuvinte în timp ce i-a acordat medalia prezidențială a libertății secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dar aplauzele publicului au atenuat gafa ce părea să continue.

„Întreabă-l pe consilierul militar”, a spus Biden la finalul discursului, în timp ce se pregătea să îi acorde lui Stoltenberg cea mai înaltă onoare civilă a națiunii. Aplauzele din public au atenuat gafa, iar liderul de la Casa Albă a avut totuși prezența de spirit să se autoironizeze, recunoscând că a citit instrucțiunile ce-i erau destinate.

Analiști americani: Joe Biden s-a prăbușit după dezbaterea cu Donald Trump

Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden și fostul președinte Donald Trump s-au înfruntat într-o dezbatere istorică, potrivit CNN.
A fost pentru prima dată în istorie când un președinte american în exercițiu s-a confruntat cu un fost președinte într-o dezbatere. A fost, de asemenea, prima dezbatere din 2020 la care a participat fie Biden, care nu s-a confruntat cu o provocare serioasă pentru nominalizarea democrată, fie Trump, presupusul candidat republican care a sărit peste toate dezbaterile GOP în timpul sezonului primar.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

UE nu a ajuns la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Statele membre ale Uniunii Europene nu au ajuns încă la un consens privind adoptarea celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat...

România își poate pregăti drumul spre EURO! Simularea care oferă speranțe tricolorilor

România va afla după parcursul din Liga Națiunilor din ce urnă valorică va face parte la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028.Naționala României...

Bilanțul cutremurelor din Venezuela crește la aproape 4.500 de morți

Numărul victimelor cutremurelor puternice care au lovit Venezuela pe 24 iunie a ajuns la 4.490, potrivit celui mai recent bilanț publicat de autoritățile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă