10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăCultură„ Jazz on the Rooftop” face la Ploiești să vibreze ritmuri înalte...

„ Jazz on the Rooftop” face la Ploiești să vibreze ritmuri înalte de jazz

Ediția a VI-a a Jazz on the Rooftop a început de vineri și va ține până duminică la Ploiești. Unul dintre cele mai apreciate evenimente din orașul lui nenea Iancu revine în această vară, în perioada 25-27 august, potrivit filarmonicaploiesti.ro.

Un festival la înălțime, și la propriu, și la figurat, Rooftop-ul din acest an încântă iubitorii jazz-ului cu un line-up eclectic și promisiunea a 3 zile de vibrații bune și atmosferă relaxată pe acoperișul Primăriei Ploiești.

Raphael Wressnig & The Soul Gift Band, Luiza Zan Quintet, Norzeatic & Qinta Spartă, Aleka Potinga Quartet, Ploiești Jazz Trio feat. Daphna Levy și trupa Zoom vor oferi hrană pentru suflet, improvizații pentru inimă și cuvinte pentru minte, iar apusurile de soare și răsăriturile de lună spectaculoase îi vor transpune pe cei prezenți în dimensiuni libere de timp și spațiu. Prezentator este, ca de obicei, unul dintre cei mai mari împătimiți ai jazz-ului din Ploiești, Andi Enache. Warm-up-ul este asigurat de DJ Alexincase.

„ Dragii mei ploieșteni, prahoveni, stimați invitați, distinși artiști, îmi face o deosebită plăcere să mă aflu aici, alături de dumneavoastră și am să vă spun un lucru care mi-a rămas întipărit în minte, emoționându-mă, dar și călăuzindu-mă în ceea ce am întreprins sau căutat de-a lungul vieții și carierei. Este vorba de o frază rostită de îndrăgitul nostru ploieștean, Toma Caragiu, plecat mult prea devreme dintre noi, la cutremurul din 4 martie 1977.

Când a fost întrebat „ „Se poate trăi fără artă şi cultură? ”, acesta a răspuns fără să ezite: „ Da! Dar nu merită”.

Evenimentul nostru artistic din aceste zile vine să reafirme crezul marelui actor Toma Caragiu. Ba mai mult decât atât, vă spun fără să greșesc că, în aceste trei zile de weekend, cât ține manifestarea culturală, intrată în tradiția evenimentelor cultural-artistice ploieștene, vom ridica „jazz-ul”, la propriu și la figurat, la foarte, foarte mare înălțime, așa cum s-a petrecut și în anii precedenți”, a transmis celor prezenți viceprimarul municipiului Ploiești, Daniel Nicodim.

Foto credit @Mihail Oprescu, 26 august 2023

Între 25-27 august la Ploiești se petrec ultimele zile de vară pe ritmuri de jazz.

Bilete zilnice și abonamente pentru toate cele 3 zile de festival pot fi achiziționate atât de la Casa de Bilete a Filarmonicii, cât și online pe filarmonicaploiesti.ro și entertix.ro.

Bilete zilnice la prețuri reduse pentru elevi, studenți sau pensionari pot fi achiziționate exclusiv de la Casa de Bilete a Filarmonicii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă