Ministrul a precizat că fondurile economisite vor putea fi direcționate către nevoile reale ale Armatei, în loc să fie consumate pe cheltuieli administrative
Ministerul Apărării Naționale a redus cu aproximativ un sfert cheltuielile pentru deplasările externe în primele șase luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, economia totală ridicându-se la aproape 8 milioane de lei, a anunțat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.
Într-o postare publicată pe Facebook, ministrul a precizat că fondurile economisite vor putea fi direcționate către nevoile reale ale Armatei, în loc să fie consumate pe cheltuieli administrative. Potrivit acestuia, în ultimele șase luni, fiecare deplasare externă a fost analizată din perspectiva costurilor, fără ca România să își diminueze participarea la activitățile desfășurate în cadrul NATO sau în relațiile cu partenerii internaționali.
Radu Miruță a explicat că măsurile au vizat identificarea unor variante mai eficiente pentru cazare, transport și închirieri auto, astfel încât activitatea ministerului să nu fie afectată, dar cheltuielile să fie reduse. Ministrul consideră că gestionarea responsabilă a banului public începe prin controlul atent al fiecărei cheltuieli și susține că instituțiile statului ar trebui să adopte aceeași abordare, bazată pe eficiență și respect față de contribuabili.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube