24.5 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăIrineu Darău: O creştere de 0,7% a economiei României este ”o prognoză...

Irineu Darău: O creştere de 0,7% a economiei României este ”o prognoză mai realistă” faţă de estimarea anterioară

Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat, marţi seară, că o creştere de 0,7% a economiei României, potrivit unui raport al FMI, este ”o prognoză mai realistă” faţă de estimarea anterioară. „Într-adevăr, şi inflaţia a crescut, dar pe de altă parte se observă deocamdată că nu s-a transmis chiar toată creştarea din preţul combustibilulului în tot lanţul de produse”, a afirmat Darău la Euronews.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 0,7%, de la 1,4% cât prognoza în octombrie, potrivit celui mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO), publicat marţi de instituţia financiară internaţională. De asemenea, FMI se aşteaptă la un avans al PIB-ul României de 2,5% în 2027.

„Încep de la acea cifră de creştere economică. E adevărat că acel 1,4% fusese estimat de FMI undeva pe parcursul anului trecut. Ştiţi că bugetul acestui an e construit undeva la 0,91 creştere economică. Probabil că acum, cu criza combustibilului, acea creştere de 0,7 poate e o prognoză mai realistă.

Într-adevăr, şi inflaţia a crescut, dar pe de altă parte se observă deocamdată că nu s-a transmis chiar toată creştarea din preţul combustibilulului în tot lanţul de produse. Şi asta este partea, aş spune, de factori externi. Fie că, aşa cum spune şi FMI, vedem o încetinire a economiei globale, fie că vorbim de preţul combustibilului, sunt nişte lucruri pe care nu le putem controla”, a spus Darău.

Estimarea FMI pentru rata inflaţiei ajunge la 7,8%

După o rată a inflaţiei de 7,3% anul trecut, instituţia financiară internaţională se aşteaptă în acest an la o inflaţie de 7,8%, faţă de un nivel de 6,7% prognozat în octombrie. Anul viitor, rata inflaţiei ar urma să se reducă la 3,9%.

În schimb, deficitul de cont curent, care s-a situat anul trecut la 8% din PIB, ar urma să se reducă la 6,8% din PIB anul acesta, dar peste estimarea de 6,6% din octombrie. Pentru anul viitor, deficitul de cont curent este estimat la 6,2% din PIB.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANAF schimbă regulile pentru marile companii: dosarul prețurilor de transfer va deveni raportare anuală obligatorie

Consultanții atrag atenția că această schimbare elimină posibilitatea de a amâna întocmirea dosarului până la declanșarea unei inspecții fiscaleMarile companii din România vor fi...

Moscova anunță un atac masiv cu peste 430 de drone ucrainene, înaintea summitului NATO

Cele mai multe au fost doborâte la distanță de Capitală, iar alte 36 au fost distruse în apropierea orașuluiAutoritățile ruse susțin că Ucraina a...

Turcia a deportat în Rusia o activistă căutată pentru protestele împotriva războiului din Ucraina. Organizațiile pentru drepturile omului trag un semnal de alarmă

Turcia a deportat în Rusia o tânără activistă rusă căutată de autoritățile de la Moscova pentru acțiuni de protest împotriva invaziei din Ucraina, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă