16.2 C
București
marți, 19 octombrie 2021

Americanii din Turcia vin în România. Avioanele vor folosi baza de la Kogălniceanu

Americanii din Turcia vin în România, dacă președintele Statelor Unite, Joe Biden, va aproba această propunere.

Avioanele militare ale Statelor Unite care acum folosesc teritoriul Turciei ar putea fi mutate, pentru viitoarele lor operațiuni, pe aerodromul Mihail Kogălniceanu din România.

Pentru Statele Unite, poziția strategică a României este mai bună decât a Turciei, ceea ce ar favoriza deplasări de trupe din Turcia în România. Această idee este lansată într-un articol apărut în publicația „Washington Examiner”. Articolul se intitulează “The one foreign base Biden should abandon” (“Singura bază din străinătate pe care Biden ar trebui s-o abandoneze”).

În vremea “Războiului rece”, baza de la Incirlik era esențială pentru SUA. Turcia era una dintre cele doar două țări NATO care aveau frontieră comună cu URSS (cealaltă țară fiind Norvegia).

Dar acum, granițele Rusiei sunt altele decât cele ale fostei URSS. Statele Unite nu au încredere în președintele Erdogan al Turciei. În schimb, Erdogan are relații bune cu Rusia – adversarul NATO. La lovitura de stat eșuată contra lui Erdogan, din anul 2015, acesta i-a acuzat pe americanii de la Incirlik că i-au ajutat pe puciști.

Americanii din Turcia vin în România, la Kogălniceanu

Iată de ce SUA ar dori să transfere în afara Turciei militarii și aeronavele de la Incirlik. Viitoarea lor locație ar putea fi în România, la Kogălniceanu.

România are trei baze aeriene în curs de modernizare – la Fetești, Câmpia Turzii și Kogălniceanu. Ele trebuie să fie capabile să primească avioane de luptă americane. Aceste avioane sunt necesare pentru misiuni de Poliție Aeriană și pentru apărarea României în fața Rusiei. Anunțul era făcut de un fost ministru al Apărării, Mihai Fifor.

“Noi am solicitat o prezenţă permanentă a militarilor americani la Kogălniceanu. De pe Kogălniceanu facem operaţiunile de Poliţie Aeriană. E firesc să putem contribui la extinderea bazei”

Mihai Fifor,

Fost ministru al Apărării

Fostul ambasador al SUA, Adrian Zuckerman, a avertizat public, la București, că România poate fi ținta unui atac venit din Rusia. Ambasadorul insista, în acel context, ca România să-și dezvolte armata națională și industria de apărare autohtonă. Ele s-ar realiza, evident, prin colaborarea cu Statele Unite.

“România și Polonia sunt fundamentale în apărarea Flancului Estic al NATO. Sevastopolul este la mai puțin de 600 de kilometri de aici. Tiraspolul este la 400 de kilometri distanță” 

Adrian Zuckerman,

Fostul ambasador al SUA

Fostul ambasador făcea aluzie la faptul că trupele Rusiei sunt staționate, ilegal, în Transnistria, teritoriu al Republicii Moldova, și în Crimeea, care este teritoriu al Ucrainei.

Încă de acum doi ani, Ministerul Apărării Naționale (MApN) lansa un proiect de Hotărâre de Guvern care aloca 2,5 miliarde de euro pentru lucrările de modernizare la Baza Aeriană 57 Kogălniceanu. Lucrările avute în vedere și plățile aferente vor fi eșalonate în 20 de ani.
Prima lucrare preconizată se referă la construirea unei piste proprii de decolare – aterizare. Până acum baza militară de la Kogălniceanu avea pistă comună cu aeroportul civil. Această pistă este foarte aglomerată și foarte uzată. Construcția noii piste va impune și extinderea suprafeței Bazei 57.

2,5 miliarde de euro pentru modernizarea bazei de la Kogălniceanu

Un alt obiectiv al lucrărilor va fi mărirea capacității rezervoarelor de combustibil turboreactor, pentru alimentarea avioanelor cu rază lungă de acțiune. Tot în baza de la Kogălniceanu vor staționa o escadrilă de elicoptere și un batalion de artilerie antiaeriană.

Schema cazărmii din județul Constanța o va copia pe cea a bazelor militare din America. În Baza 57 vor fi amenajate o bază sportivă – cu bazin de înot și cu terenuri de tenis, de baschet, de volei și de fotbal. Vor exista locuințe de serviciu separate pentru diverse categorii de cadre militare precum și un hotel militar. Mai sunt planificate un supermarket, o creșă și o grădiniță, o școală primară precum și „vile de protocol”.

Ofițerul comandant al Bazei 57 va locui într-un imobil denumit, conform proiectului de act normativ, „Casa funcției”.

Pe de altă parte, baza de la Fetești (Borcea) va fi folosită pentru parcarea avioanelor de transport strategic aflate în tranzit prin România.

Până acum, acest aerodrom era utilizat mai ales de avioanele de luptă F-16 ale României, care execută serviciul de Poliție Aeriană. În viitor, la Borcea vor face escală și avioane care transportă militari și armament spre teatrele de luptă din Asia. Acolo sunt de obicei dislocate efective ale NATO.

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă