13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomie2,5 miliarde de euro pentru extinderea bazei militare de la Kogălniceanu

2,5 miliarde de euro pentru extinderea bazei militare de la Kogălniceanu

Baza 57 este cea mai importantă locație militară din Dobrogea și aparține Forțelor Aeriene ale României, dar este folosită intens, în ultimii ani, și de trupe din alte țări NATO – mai ales americane.

În acest context, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern care, dacă va fi aprobat, va permite alocarea a 12.173.337 mii de lei pentru infrastructura acestei unități militare. Textul proiectului precizează că suma solicitată a fost calculată pe baza unui curs de 4,7249 lei / euro, ceea ce înseamnă că statul român va investi la Kogălniceanu peste 2,5 miliarde de euro.

Lucrările și plățile aferente vor fi eșalonate de-a lungul a 20 de ani. Prima dintre lucrările preconizate se referă la construirea unei piste proprii de decolare – aterizare, întrucât în acest moment baza militară de la Kogălniceanu are pistă comună cu aeroportul civil, care este și foarte aglomerată, și foarte uzată. Construcția noii piste va impune și extinderea Bazei 57.

Un alt obiectiv al lucrărilor va fi mărirea capacității rezervoarelor de combustibil turboreactor, pentru alimentarea avioanelor cu rază lungă de acțiune. Asemenea aeronave sunt, de exemplu, cele care asigură rotirea trupelor românești și americane care sunt trimise în Afganistan sau în alte țări din Asia. Tot în vederea acestui obiectiv urmează a fi extinsă platforma destinată staționării aeronavelor grele. Este de amintit, în acest context, că avioanele militare de la Kogălniceanu transportă nu doar soldați, dotați cu armamentul lor individual, ci și armament greu.

 

Viitoarele avioane F-35 ale României ar putea fi trimise aici

Pe aerodromul de la Kogălnceanu vor fi create și amenajările necesare pentru staționarea unei escadrile de avioane multirol ale Armatei Române. Ele vor fi, inițial, de tip F-16. După cum se știe, MApN are acum o escadrilă de 12 avioane F-16 și dorește să ajungă până la un efectiv total de 48 de asemenea aeronave, repartizate în trei escadrile. Acestea vor fi staționate la Fetești (ca și în prezent), la Kogălniceanu și, probabil, la Câmpia Turzii.

Proiectul viitoarei Hotărâri de Guvern face însă referire și la „perspectiva dotării forțelor aeriene cu alte tipuri de aeronave”, care ar urma să folosească Baza 57. Aluzia se referă, probabil, la avioanele „invizibile” de tip F-35, despre care oficiali americani și români au sugerat că vor fi livrate, la un moment dat, și României. Ținând cont de termenul de 20 de ani pe care sunt eșalonate lucrările de la Kogălniceanu, este posibil ca viitoarele avioane F-35 să fie staționate tot aici.

De asemenea, în incinta bazei de la Kogălniceanu vor staționa o escadrilă de elicoptere și un batalion de artilerie antiaeriană.

Viitoarea schemă a cazărmii din județul Constanța o va copia pe cele al bazelor militare din America. Astfel, în incinta Bazei 57 vor fi amenajate o bază sportivă – cu bazin de înot și cu terenuri de tenis, de baschet, de volei și de fotbal, locuințe de serviciu separate pentru diverse categorii de cadre militare, un hotel militar, un supermarket, o creșă și o grădiniță, o școală primară precum și „vile de protocol”. Ofițerul comandant al Bazei 57 va locui într-un imobil denumit, conform proiectului de act normativ, „Casa funcției”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Ciucă și Ciolacu s-au pozat alături de patriarhul Daniel, la capela din Parlament

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, liderii PNL și PSD, s-au fotografiat alături de patriarhul Daniel și au publicat aceste poze pe conturile lor de...

Rusia susține că le oferă avocați din oficiu celor patru autori ai atacului terorist

Autoritățile Rusiei susțin că le oferă avocați din oficiu, plătiți de stat, celor patru arestați care sunt acuzați că au comis atacul terorist din...
Ultima oră
Pe aceeași temă