13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiInvalizii, veteranii și văduvele de război vor beneficia de o nouă indemnizație

Invalizii, veteranii și văduvele de război vor beneficia de o nouă indemnizație

 Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o ordonanță de urgență pentru completarea Legii nr. 49/1991, care prevede acordarea de indemnizații de gratitudine pentru invalizi, veterani și văduve de război

Potrivit MApN, prin actul normativ adoptat, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizație de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câștigul salarial mediu brut.

Pentru anul în curs, aceasta va fi în valoare de 2.690 lei, sumă neimpozabilă.

Indemnizația de gratitudine nou introdusă se va cumula cu indemnizația de care beneficiau până acum invalizii, veteranii şi văduvele de război.

„Statul român își exprimă astfel recunoștința, respectul și admirația față de cei care și-au pus viața în slujba țării, venind cu o reparație morală și materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari”, a transmis MApN.

În România, există un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă