20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalSerghei Lavrov: Rusia nu crede că SUA vor pleca din Siria

Serghei Lavrov: Rusia nu crede că SUA vor pleca din Siria

Într-o întâlnire cu presa la Beijing, ministrul Lavrov a afirmat că speră să-şi facă o idee mai clară despre modul în care ar urma să decurgă cooperarea în ceea ce priveşte soluţionarea problemei siriene în cursul contactelor cu omologi din Franţa.

O serie de ţări au pornit pe calea destrămării Siriei, în special, SUA, care – în pofida declaraţiilor lor de a părăsi teritoriul sirian – nu au de gând să o facă, a insistat Serghei Lavrov la Beijing, unde a participat luni la o reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai ( Rusia, China, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kârgâzstan), potrivit RIA Novosti.

”În pofida declaraţiilor făcute de preşedintele (Donald) Trump, în realitate SUA se instalează activ pe malul estic al Eufratului şi nu intenţionează să plece de acolo”, a susţinut ministrul rus, adăugând că americanii ”formează aici autorităţi locale, fiind încurajaţi intens de preşedintele Franţei, care a declarat recent că această coaliţie condusă de SUA trebuie să rămână până când în Siria va fi creată o ordine care să convină ţărilor occidentale”, conform media ruse citate.

Redresarea economică a Siriei va lua timp, iar acest lucru va necesita respect pentru suveranitatea acestei ţări, a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

În acest context, Lavrov a subliniat că Moscova este preocupată şi de poziţia Occidentului, care a sugerat recent că nu va acorda niciun fel asistenţă zonelor aflate sub controlul Damascului. În acest context, publicaţia Vzgliad menţionează că Washingtonul s-a pronunţat împotriva oricărei asistenţe destinate refacerii zonelor controlate de regimul de la Damasc în Siria.

Cât priveşte reuniunea miniştrilor de externe din G7 (Grupul celor şapte ţări puternic industrializate) de la Toronto pentru a condamna Rusia, ministrul Lavrov a spus că aceasta a avut evident o ”logică rusofobă”.

Reuniţi duminică şi luni la Toronto, şefii diplomaţiilor din G7 au cerut Moscovei să participe activ la reglementarea situaţiei din Siria. Aceştia au condamnat totodată ”comportamentul răuvoitor” al Rusiei în relaţiile internaţionale.

Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Ana Bogdan, învinsă în turul secund la Roma

Ana Bogdan a ratat calificarea în turul al treilea la Roma, unde s-ar fi duelat cu Sorana Cîrstea, după ce a fost învinsă în...

Pentru că nu are talentul de ratangiu și simulator al fotbalistului român, Mbappe a răsuflat ușurat că PSG nu va disputa finala UCL cu...

Ilustrație: Marian Avramescu Fața nevăzută a fotbalistului-star francez Kylian Mbappe a avut un motiv foarte bun de bucurie după eliminarea formației pentru care încă...
Ultima oră
Pe aceeași temă