20 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia arată spre Ucraina pentru otrăvirea unor militari ruși

Rusia arată spre Ucraina pentru otrăvirea unor militari ruși

Ministerul Apărării din Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina de otrăvirea unor militari ruşi, la sfârşitul lui iulie, în regiunea ucraineană Zaporojie (sud-est), aflată parţial sub controlul armatei ruse, fără să prezinte probe în acest sens, relatează Reuters.

Sursa citată susține că un număr de militari ruşi a fost spitalizat, la 31 iulie, la un spital militar, prezentând simptome ale unei otrăviri grave. Testele au relevat prezenţa în corpul militarilor a unei substanţe toxice – toxina botulinică de tip B, potrivit spotmedia.ro.

Toxina botulinică de tip B este o neurotoxină care cauzează botulism atunci când este ingerată în produse alimentare contaninate, însă poate avea şi o întrebuinţare medicală.

”Cu privire la terorismul chimic sancţionat de regimul Zelenski, Rusia pregăteşte probe în vederea susţinerii rezultatului tuturor analizelor”, anunţă în acest comunicat ministerul rus.

Rusia spune că Ucraina ar fi responsabilă de otrăvirea unor militari ruși, deși nu a transmis numărul acestora și soarta lor

Ministerul rus al Apărării nu a precizat câţi militari au fost otrăviţi atunci şi nici câţi mai sunt bolnavi în prezent. Nu a dat detalii nici despre ”probele” invocate.

De cealaltă parte, Ministerul ucrainean al Apărării, contactat de Reuters, nu a reacţionat imediat la aceste acuzaţii.

Însă un consilier de la Ministerul ucrainean de Interne, Anton Gheraşcenko, respinge aceste acuzaţii şi apreciază, într-o postare pe Telegram că acastă otrăvire ar fi cauzată de faptul că militari ruşi au mâncat carne din conserve cu termernul de valabilitate expirat.

Ministerul rus al Apărării ”nu spune dacă otrăvirea a fost cauzată de carne la conservă expirată, în care toxina botulinică se găseşte adesea. Forţele de ocupaţie se plâng din primele zile ale invaziei de faptul că nu au raţii suficiente”, spune Anton Gheraşcenko.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...
Ultima oră
Pe aceeași temă