13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele Parlamentului European este infectat cu bacteria Legionella

Președintele Parlamentului European este infectat cu bacteria Legionella

David Sassoli, președintele Parlamentului European, a intrat în concediu forțat după ce s-a infectat cu bacteria Legionella. Oficialul își va relua îndatoririle după ce va fi testat negativ.

David Sassoli, în vârstă de 65 de ani, a fost internat în spital în luna septembrie din cauza unei pneumonii severe, generată de legioneloză. Boala apare în urma infectării cu bacteria legionella, pe care a căpătat-o președintele Parlamentului European. Medicii i-au recomandat lui Sassoli mai multe teste și au precizat că vor face tot posibilul pentru ca oficialul să revină la îndatoriile sale.

„Am avut febră foarte mare și am fost spitalizat la Strasbourg. M-am întors apoi în Italia, pentru a mă recupera, însă, din păcate, boala a revenit”, a spus Sassoli.

Legioneloza este o formă de pneumonie care este cauzată de bacteria legionella. Contaminarea cu aceasta se face atunci când pacientul inhalează picături de salivă contaminate. De cele mai multe ori bacteria este găsită în apa dulce, precum lacuri, dar și în fântâni decorative. Adulții în vârstă, fumătorii și persoanele cu boli de bază sunt mai expuse riscului de boală.

Roberto Cuillo, purtătorul de cuvânt al lui Sassoli, a spus că nu există o dată stabilită pentru ca liderul Parlamentului să-și reia pe deplin atribuțiile, dar a promis: „Se va întoarce în curând”.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă