16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalConsiliul NATO - Rusia, convocat la începutul lui 2022

Consiliul NATO – Rusia, convocat la începutul lui 2022

Consiliul NATO – Rusia va fi convocat pe 12 ianuarie, a decis secretarul general al Alianței Nord – Atlantice, Jens Stoltenberg.

Stotenberg este în contact cu Moscova pe acest subiect, a declarat un oficial al Alianţei de la Bruxelles, informează AFP.

În ultimele luni, Jens Stoltenberg a propus în repetate rânduri Moscovei să reia dialogul în cadrul acestui organism de cooperare creat în 2002, în prezent suspendat din cauza conflictului din Ucraina, însă autorităţile ruse nu au răspuns favorabil, scrie Agerpres.

Pentru această întâlnire convocată pe 12 ianuarie “suntem în contact cu Rusia”, a indicat oficialul NATO sub protecţia anonimatului.

În ultimii şapte ani, Alianţa Nord-Atlantică a denunţat în mod constant anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014 şi a cerut respectarea suveranităţii teritoriale a Ucrainei.

Rusia şi tabăra occidentală se acuză reciproc de provocări prin întărirea capacităţilor militare la graniţele comune.

La mijlocul lunii decembrie, Rusia a prezentat două proiecte de tratate, unul destinat Statelor Unite, celălalt NATO, în care îşi prezintă cererile de obţinere a unor garanţii care să ducă la detensionarea situaţiei.

Aceste documente interzic extinderea NATO, în special către Ucraina, şi limitează cooperarea militară occidentală în Europa de Est şi fostele ţări membre ale URSS fără a impune măsuri similare Rusiei.

Reuniunea din 12 ianuarie este prima propusă de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg după ce Rusia şi-a anunţat solicitările.

În aceaşi zi este programată şi o întâlnire a Comitetului Militar al NATO, care reuneşte şefii de stat major ai apărării din cele 30 de ţări membre.

Joi, Jens Stoltenberg şi-a reafirmat sprijinul pentru Ucraina şi hotărârea de a proteja toţi aliaţii NATO împotriva acţiunilor Rusiei, afirmând în acelaşi timp că este întotdeauna deschis pentru un dialogul cu Rusia. 

Citiți România Liberă și pe Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă