11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăInternaționalAFP: Biden încearcă să evite ca din vizita sa în Arabia Saudită...

AFP: Biden încearcă să evite ca din vizita sa în Arabia Saudită să rămână doar imaginea unui salut controversat

Pentru a evita ca din acest turneu să rămână doar o imagine, aceea a unui salut controversat schimbat cu MBS, Joe Biden se va strădui astăzi, în ultima sa zi în Arabia Saudită, să-şi promoveze viziunea pentru Orientul Mijlociu, comentează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele american va avea întâlniri bilaterale cu liderii Egiptului, Emiratelor Arabe Unite şi Irakului, apoi va participa la aşa-numitul summit CCG+3.

La reuniunea organizată la Jeddah, al doilea oraş al Arabiei Saudite, situat pe malul Mării Roşii, vor fi prezenţi cei şase membri ai Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), respectiv Arabia Saudită, Omanul, Kuweitul, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite şi Qatarul, precum şi Egiptul, Iordania şi Irakul.

Preşedintele democrat de 79 de ani îşi va “prezenta în mod clar şi substanţial viziunea” pentru Orientul Mijlociu, prin proiecte majore de infrastructură printre altele, a afirmat vineri consilierul său pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

“Nu vom lăsa un gol pe care China şi Rusia l-ar umple”, a spus la rândul său Joe Biden vineri.

Această a doua zi în Arabia Saudită încheie primul turneu în regiune al preşedintelui american.

În prima etapă a vizitat Israelul, unde a avut o primire foarte călduroasă, apoi pe preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, într-o atmosferă mult mai rece.

Această călătorie este deja marcată de o fotografie care dăunează imaginii unui preşedinte care promite să pună drepturile omului în centrul diplomaţiei sale.

Este cea a preşedintelui Joe Biden primit la Jeddah de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman (MBS), cu care schimbă un salut (“check”) cu pumnul – această modalitate de a saluta care s-a răspândit din cauza COVID-19.

El promisese, însă, că va face din această ţară un “paria” şi a întreţinut relaţii tensionate cu MBS” care, la 36 de ani, este de fapt la conducerea bogatei monarhii petroliere.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!



Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă