Fosta jucătoare britanică de dublu a fost sancționată definitiv, în ciuda unei decizii inițiale favorabile.
Tara Moore, jucătoare britanică de dublu în vârstă de 32 de ani, a fost suspendată pentru patru ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), deși fusese absolvită inițial de un tribunal independent. TAS a admis marți apelul depus de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) și a anulat verdictul anterior.
„Comisia a concluzionat că Moore nu a reuşit să demonstreze că ADRV nu a fost intenţionată. Prin urmare, apelul ITIA este confirmat, iar decizia pronunţată de Tribunalul Independent este anulată”, a transmis TAS într-un comunicat oficial.
Suspendarea vine după ce, în 2022, Moore a fost testată pozitiv cu steroizii nandrolon și boldenon, substanțe interzise în sportul de performanță. Jucătoarea s-a apărat susținând că a ingerat accidental carne contaminată, iar tribunalul inițial a acceptat această explicație, considerând că nu există vină sau neglijență din partea sportivei.
TAS a considerat dovezile insuficiente și a dictat o sancțiune maximă
După 19 luni de suspendare provizorie, Moore revenise în circuit, dar apelul ITIA a schimbat complet situația. Tribunalul de la Lausanne a stabilit că nivelul ridicat de nandrolon nu poate fi explicat prin alimentație, în ciuda argumentelor depuse de avocații jucătoarei.
„După analizarea dovezilor ştiinţifice şi juridice, majoritatea Comisiei TAS a considerat că jucătoarea nu a reuşit să demonstreze că nivelul concentraţiei de nandrolon din proba sa era compatibilă cu ingerarea de carne contaminată”, se arată în motivarea deciziei.
Apelul incident depus de Tara Moore, prin care cerea fie respingerea acuzațiilor, fie reconfirmarea lipsei de culpă, a fost declarat inadmisibil. În consecință, britanica mai are de ispășit 29 de luni de suspendare, până în 2028.
„Ştacheta noastră pentru a contesta o decizie de primă instanţă este ridicată, iar decizia nu este luată cu uşurinţă. În acest caz, sfaturile ştiinţifice independente au indicat că jucătoarea nu a explicat în mod adecvat nivelul ridicat de nandrolon prezent în eşantionul său”, a declarat Karen Moorhouse, CEO al ITIA.
Moore, care împlinește 33 de ani luna viitoare, nu a mai câștigat meciuri importante de la momentul suspendării inițiale și ar fi eligibilă să revină pe teren abia în 2028. Având în vedere vârsta și lunga perioadă de inactivitate, șansele ca ea să revină la nivel profesionist sunt infime.