12.5 C
București
marți, 22 aprilie 2025
AcasăSocialIncendiu pe Calea Moșilor: Șapte mașini afectate, trei distruse complet

Incendiu pe Calea Moșilor: Șapte mașini afectate, trei distruse complet

În urma evenimentului, s-au înregistrat doar pagube materiale, fără victime omenești

Un incendiu violent s-a produs marți, pe Calea Moșilor din Capitală, după ce un autoturism aflat în trafic a luat foc. Flăcările s-au extins rapid la alte mașini, parcate în apropiere. Potrivit Poliției Capitalei, șoferul a reușit să iasă la timp din vehicul, astfel încât nu s-au înregistrat victime.

În urma incendiului, șapte autoturisme au fost afectate, dintre care trei au fost distruse complet, au anunțat pompierii. La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor.

Polițiștii au restricționat traficul în zonă și continuă verificările pentru a stabili cauzele incendiului. Potrivit primelor date, focul ar fi pornit de la un autoturism aflat în mers.

Pompierii au anunțat că incendiul a fost lichidat, iar cercetările sunt în desfășurare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă