9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiIncendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. 9 pacienți de la ATI...

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. 9 pacienți de la ATI Covid au murit. Dosar penal pentru ucidere din culpă

Un incendiu violent a izbucnit vineri dimineață la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. 

Secția ATI din cadrul spitalului a ars aproape o ora, incendiul fiind lichidat ulterior. Secția era plină de materiale inflamabile care au ars instant, iar flăcările s-au extins incredibil de rapid. 9 din 10 pacienți internați la terapie intensivă au decedat. Ceilalți pacienți au fost scoși pe geam, într-o operațiune dramatică de salvare a lor.

La 09.53 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Incendiul a fost lichidat la ora 10:55.  De la ISU Călărași și ISU Ialomița au fost trimise echipaje pentru a ajuta la transferul pacienților.

Klaus Iohannis: Statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii

Președintele României, Klaus Iohannis a reacționat în urma acestui incident care a avut loc în această dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Șeful statului declară că statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii.

„Este o nouă dramă teribilă care confirmă infrastructura deficitară a sistemului de sănătate românesc. Un sistem învechit, greu încercat și pus sub o presiune de neimaginat de valul patru al pandemiei de COVID-19.

Transmit condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere să poată face față acestor momente extrem de dureroase.

Le doresc însănătoșire grabnică tuturor pacienților și personalului medical care au avut de suferit de pe urma incendiului.

Este de neimaginat prin ce suferință au trecut toți acești oameni veniți la spital cu speranța că se vor vindeca.

Astăzi, din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română.

Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduși înapoi. Și vor lăsa un gol imens în urma lor.

Am cerut premierului și ministrului Sănătății să ia toate măsurile necesare și să facă absolut tot ce este posibil pentru a preveni ca un alt accident să se mai întâmple în spitalele din țară.

În acest moment, prioritatea zero este să fie identificate rapid soluții. Pentru a-i putea transfera și trata pe toți pacienții evacuați din spitalul de la Constanța.

Totodată, este imperativ ca, în toate secțiile cu pacienți COVID-19 și mai ales în cele de terapie intensivă, să fie acordată o atenție sporită. În primul rând la nivelul spitalelor pentru a putea preîntâmpina astfel de tragedii apărute în condiții de supraîncărcare.

În același timp, pe termen mediu și lung, trebuie găsite urgent spații noi. Pentru a crea secții de terapie intensivă care să ofere condiții optime de siguranță cât mai curând posibil.

Modernizarea sistemului de sănătate din România a rămas mult în urmă. Și tocmai de aceea infrastructura de sănătate a reprezentat prioritatea în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

 Aceste importante fonduri europene pe care am reușit să le obținem pentru România constituie una dintre soluțiile cele mai importante pentru a asigura condiții de siguranță pentru medici și pacienți.”, a transmis președintele.

Managerul spitalului: „Totul funcționa, dar s-a întâmplat un necaz”

La scurt timp după ce incendiul a fost lichidat, conducerea spitalului, dar și șeful ISU Constanța au oferit câteva declarații.

Cristian Amarandei, șeful ISU Constanța a precizat că nouă din cei zece pacienți care erau în secția ATI Covid au decedat. Ei au fost găsiți în pat. În afara deceselor nu există alte victime ale incendiului.

În luna februarie a acestui an s-ar fi făcut controale la toate unitățile medicale de pe aria județului Constanța, a mai susținut șeful ISU Constanța.

„Defecțiunile erau remediate, totul s-a făcut conform legii”, a declarat managerul spitalului, Stela Halichidis.

„Toate avizele au fost legale, totul funcționa, dar s-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. Rețeaua a fost verificată, nu era supradimensionată”, a spus managerul, care a susținut că nu poate da alte declarații deoarece îi e rău.

Dosar penal pentru incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

Cercetările în legătură cu incendiul, dar și cu factorii care l-au provocat au fost deja început de procurori. Aceștia au deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Cauza va fi cercetată de procurorii de la Parchetul Tribunalului Constanța.

Polițiști și criminaliști au plecat de la București spre Constanța, unde vor face ancheta alături de procurorii constățeni. Se va face cercetare la fața locului și vor lua probe.

Aparatele medicale vor fi ridicate pentru expertiză, pentru a se vedea dacă a fost o defecțiune tehnică sau o eroare umană. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă