31 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSocialEvenimentIncendiu într-un bloc din Alexandria: zeci de locatari evacuați, intervenție amplă a...

Incendiu într-un bloc din Alexandria: zeci de locatari evacuați, intervenție amplă a pompierilor

La sosirea echipajelor, aproximativ 12 persoane au reușit să se evacueze singure, iar alte cinci, aflate la etajul al patrulea, au fost coborâte în siguranță cu ajutorul autoscării

Un incendiu a izbucnit joi dimineață într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Alexandria, pe strada București. Flăcările au fost însoțite de o degajare puternică de fum, ceea ce a impus o intervenție rapidă a pompierilor din cadrul ISU Teleorman, scrie Agerpres.

La sosirea echipajelor, aproximativ 12 persoane au reușit să se evacueze singure, iar alte cinci, aflate la etajul al patrulea, au fost coborâte în siguranță cu ajutorul autoscării. Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, precum și echipaje SMURD și SAJ.

Ulterior, reprezentanții ISU Teleorman au anunțat că incendiul a fost stins fără a se extinde dincolo de camera în care a izbucnit. Au ars mai multe obiecte de mobilier, materiale textile și un televizor, focul fiind provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la instalația unui calorifer electric.

Pe durata intervenției, trei persoane au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la fața locului, însă au refuzat transportul la spital. După lichidarea incendiului, pompierii au ventilat casa scării cu ajutorul electroventilatoarelor, iar locatarii s-au putut întoarce în apartamentele lor în condiții de siguranță. Autoritățile le-au recomandat cetățenilor să respecte indicațiile salvatorilor și să manifeste prudență în utilizarea aparatelor electrice pentru a preveni astfel de incidente.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Chipciu și-a asumat ratarea decisivă! Mesajul transmis după eliminarea dramatică din Europa League

Alex Chipciu a vorbit la finalul duelului cu Dinamo Kiev, pierdut de Universitatea Cluj la loviturile de departajare, și a subliniat că echipa sa...

Grindeanu nu mai exclude o alianță PSD-AUR: „Românii trebuie respectați în decizia lor”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu mai respinge categoric posibilitatea unei viitoare colaborări guvernamentale cu AUR.Declarația marchează o schimbare de poziție față de...

ANM: Vremea se răcorește la sfârșitul lunii iulie, însă canicula revine în august

România va avea parte de o perioadă de răcire la finalul lunii iulie, însă temperaturile vor crește din nou la începutul lunii august, când...
Ultima oră
Pe aceeași temă