15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalÎn portul Aqaba de la Marea Roșie se va deschide un hub...

În portul Aqaba de la Marea Roșie se va deschide un hub pentru produse românești

România va deschide în Iordania, în portul Aqaba, un centru de desfacere, cu rol de hub, pentru produse românești.

Acest subiect a fost discutat în cadrul întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și ministrul Agriculturii din Iordania, Khaled Hneifat. Întâlnirea a avut loc la 15 martie 2023 la Palatul Victoria. La discuții au mai participat ministrul român al Agriculturii, Petre Daea, precum și ambasadorul Regatului Hașemit al Iordaniei la București, E.S. Sufyan Qudah.

Aqaba este singurul oraș al Iordaniei de pe litoralul Mării Roșii.

Discuțiile de la București “s-au axat îndeosebi pe dezvoltarea relațiilor comerciale în domeniul agriculturii. În acest sens, premierul României a expus capacitatea țării noastre de a produce atât cereale, cât și animale pentru exportul în Iordania, contribuind, astfel, la consolidarea securității alimentare a regiunii Orientului Mijlociu. Cu această ocazie, a fost evidențiat rolul activ jucat de România în contextul efectelor generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, pentru facilitarea exportului de cereale în statele care depind de producția ucraineană”, precizează un comunicat transmis de Guvernul României.

“Ministrul iordanian al Agriculturii a mulțumit pentru sprijinul acordat de România și a dat asigurări privind livrarea de îngrășăminte și către țara noastră. Ambele părți au subliniat importanța inițiativei României de a înființa un centru de desfacere cu rol de hub pentru produsele românești în  portul Aqaba”, precizează Guvernul României.

În perioada următoare, vor fi stabilite detaliile vizitei în România a MS Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. De asemenea, vor fi stabilite detaliile “reprogramării vizitei premierului iordanian, Al-Khasawneh”, afirmă partea română.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă