20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPolitică Îmbrânceli în Parlamentul României, înjurături între parlamentarii AUR și USR. "Du-te, băi,...

 Îmbrânceli în Parlamentul României, înjurături între parlamentarii AUR și USR. “Du-te, băi, la tomberonul tău”

Scandalul de miercuri din Parlament a pornit după ce, în plen, reprezentanții AUR au spus că în comunism au fost și lucruri bune, precum sistemul energetic.

Totul a început în momentul în care George Simion a transmis de la tribuna Parlamentului că anii comunismului, pe lângă părțile rele, au avut și părți bune cum ar fi sistemul energetic.

A fost apoi o încăierare cu înjurături şi huiduieli, dar şi cu îmbrânceli, în ziua în care se decide ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu.

“Mă gunoiulele, mă”, îi spunea Dan Tănasă (AUR) deputatului USR Ilie Victor.

În dispută a intervenit și Bogdan Rodeanu, vicelider al grupului USR.

“Ce vii așa spre mine? A pus mâna pe mine, gunoiul ăsta al tău. A pus mâna pe mine, Bogdan. De ce nu te-ai dus la el?”, îi spune Dan Tănasă lui Bogdan Rodeanu.

Scandalul de astăzi vine după ce și în urmă cu două zile spiritele s-au inflamat în Camera Deputaților. Președintele interimar Alfred Simonis și liderul AUR s-au înjurat și amenințat.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă