29.4 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăIlie Bolojan: NATO este piatra de temelie a securității naționale

Ilie Bolojan: NATO este piatra de temelie a securității naționale

Ilie Bolojan a reconfirmat angajamentul țării noastre de a susține Ucraina și de a se implica în promovarea unei păci echitabile și durabile în regiune

România sărbătorește 21 de ani de apartenență la Alianța Nord-Atlantică, iar președintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis duminică un mesaj în care subliniază angajamentul ferm al țării față de parteneriatul cu NATO și rolul esențial al acestuia în apărarea colectivă.

„Aderarea la NATO a fost un moment definitoriu pentru direcția democratică și euro-atlantică a României după 1989. Alături de integrarea în Uniunea Europeană, aceasta a reprezentat unul dintre pilonii strategici ai politicii externe românești. Astăzi, într-un climat global marcat de instabilitate, apartenența la NATO oferă nu doar protecție, ci și un cadru solid pentru dezvoltare și cooperare regională”, a declarat Bolojan.

Acesta a evidențiat implicarea activă a României în structurile aliate, atât prin găzduirea de baze și comenzi NATO, cât și prin prezența efectivelor românești în Polonia și în misiunile de poliție aeriană din spațiul baltic.

„Prin acțiunile noastre, contribuim concret la consolidarea posturii defensive a Alianței pe Flancul Estic. România este și va rămâne un actor de încredere în arhitectura de securitate euro-atlantică”, a mai spus liderul interimar.

Totodată, Ilie Bolojan a reconfirmat angajamentul țării noastre de a susține Ucraina și de a se implica în promovarea unei păci echitabile și durabile în regiune.

„Am crescut bugetul Apărării peste pragul de 2% din PIB, în conformitate cu deciziile NATO, și ne propunem să continuăm investițiile în modernizarea armatei, creșterea capacității operaționale și întărirea industriei naționale de apărare”, a precizat oficialul.

În finalul mesajului, Bolojan a accentuat importanța dezvoltării infrastructurii strategice, precum și aprecierea față de toți cei care au contribuit, de-a lungul anilor, la parcursul euro-atlantic al României: „Le mulțumesc celor care au fost parte din acest proces și celor care lucrează zi de zi pentru consolidarea prezenței noastre în NATO. Împreună suntem mai siguri, mai puternici. La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!”, a conchis Bolojan.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor afectează Rusia: producția de benzină acoperă doar două treimi din necesarul de vară

În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat loviturile asupra unor obiective energetice strategice din Rusia, vizând inclusiv rafinării importanteRusia se confruntă cu un deficit tot...

Siegfried Mureșan: România a ajuns peste media UE la absorbția fondurilor europene

Siegfried Mureșan a susținut că dezvoltarea economică nu poate fi bazată pe stimularea consumului prin cheltuieli publice, ci pe investiții și pe sprijinirea mediului...

Lucrările pe Autostrada Moldovei intră în linie dreaptă

CNAIR a declarat că peste 95% dintr-un sector este deja finalizatConstrucția Autostrăzii Moldovei (A7) înaintează într-un ritm susținut, iar unele dintre cele mai importante...
Ultima oră
Pe aceeași temă