4.4 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăEconomieCriza EnergeticăHidroelectrica are în plan să construiască un parc fotovoltaic de 1.500 MW...

Hidroelectrica are în plan să construiască un parc fotovoltaic de 1.500 MW în România

Hidroelectrica a pornit licitația pentru studiile necesare debutului proiectului fotovoltaic de 1.500 MW din Dăbuleni-Sadova, pe un teren concesionat direct de la Agenția Domeniilor Statului (ADS).

Valoarea estimată a contractului pentru aceste studii este de circa trei milioane de lei. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun rapot calitate-preț, unde prețul are o pondere de doar 40% în punctaj.

Anunțul Hidroelectrica este primul pas spre un proiect energetic gigantic care, dacă se va și realiza, ar fi printre cele mai mari din Europa la acest moment și reprezintă un parc fotovoltaic de 1.500 MW, pe un teren concesionat direct de către Administraţia Domeniilor Statului în zona Piscul Sadovei-Dăbuleni (Dolj), proiect care a fost declarat de importanță națională de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

Hidroelectrica arată, în caietul de sarcini, că este vorba despre utilizarea a 2.200 de hectare pentru parcul fotovoltaic cu capacitatea de 1.500 MW, în condițiile în care are disponibile circa 3.000 de hectare.

Zona proiectului este cea mai bună din România pentru un parc fotovoltaic, cu un nivel al radiației solare de 1.400 kWh/mp/an, nivelul maxim de la noi din țară. Proiectul ar urma să beneficieze și de o instalație de stocare de 300 MW, iar racordarea sa ar urma să se facă la linia de 400 kV Țânțăreni-Kozlodui.

Parcul fotovoltaic ar urma să producă circa 1,75 TWh de energie electrică anual la nivelul maxim al producției.

Dacă va fi și realizat, aceasta ar putea fi unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa (dacă nu cel mai mare) și cu siguranță cel mai mare din România la acest moment, în condițiile în care Monsson, firmă controlată de Emanuel Muntamrk construiește un parc fotovoltaic de 1.000 MW în Arad.

Investiţia companiei ar putea depăşi 1,2 miliarde de euro, dar valoarea exactă a indicatorilor tehnico-economici va fi aflată după elaborarea studiilor pe care le cere acum.

Hidroelectrica a raportat pentru primul semestru al anului un profit net de 3,94 de miliarde de lei, în creștere cu 46% față de primele șase luni ale anului precedent, pe fondul unei producții de energie în creștere cu 45%.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie verde din Romania și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național și exploatează un număr de 182 de hidrocentrale si cinci statii de pompare, cu o capacitate totala instalata de producere a energiei hidroelectrice de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.  Hidroelectrica este listată din această vară la BVB.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Record post-Revoluție: Dorinel Umbrărescu mobilizează 3.200 de muncitori pe Autostrada Moldovei

Constructorul român Dorinel Umbrărescu a reușit să mobilizeze un număr record de 3.200 de muncitori și 1.000 de utilaje pe tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii...

Guvernul schimbă termenul pentru depunerea situațiilor financiare

Noile prevederi sunt deja în Monitorul Oficial și impun depunerea la timp a situațiilor financiare ca o condiție obligatorie pentru aplicarea impozitului pe microîntreprinderi Ordonanța...

Trump reacționează la fuga lui Bashar al-Assad din Siria: „Rusia nu-l mai protejează”

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a susținut pe platforma sa Truth Social că liderul sirian Bashar al-Assad a părăsit țara, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă