18.1 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăSportFotbalHagi a anunțat ce își dorește pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale!

Hagi a anunțat ce își dorește pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale!

Gică Hagi spune că sportul trebuie să devină o prioritate națională, indiferent cine câștigă alegerile.

Gică Hagi (60 de ani), antrenorul celor de la Farul Constanța, a transmis un mesaj clar în pragul turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Întrebat în cadrul unei conferințe de presă despre confruntarea dintre George Simion și Nicușor Dan, fostul mare internațional român nu și-a exprimat explicit preferința politică, dar a subliniat ce așteptări are de la viitorul ocupant al Palatului Cotroceni.

„Eu sunt la fotbal, nu știu. Pe mine mă interesează ca sportul în România să fie prioritar. Trebuie să fie un lucru important în România. Cine va fi, care va fi, trebuie să investească în sport. Dar așa cum trebuie, nu pentru unii într-o parte și pentru alții în altă parte”, a declarat Hagi.

„O lege unitară pentru toți. Nu să stea unii și să primească doar ceilalți”

Managerul clubului Farul a pledat pentru o legislație coerentă, care să nu permită discrepanțe între cluburile sportive finanțate din fonduri publice și cele susținute privat.

„O lege unitară pentru toți, să ni se dea la fel, dacă se dă ceva. Să fim toți privați. Sau să facem totul să fie cum fac cei de afară. Asta își dorește Hagi! Pentru toți la fel, nu primăriile și consiliile să dea pentru unii cât vor și pentru alții să stăm”, a completat fostul decar al naționalei.

Declarațiile vin în contextul în care sportul românesc traversează o perioadă marcată de inechități în alocarea resurselor, iar cluburile private, precum cel condus de Hagi, acuză de mult timp lipsa unui sprijin egal și predictibil din partea autorităților. Totodată, antrenorul a respins categoric orice implicare în campanii politice, după ce în trecut imaginea sa a fost folosită într-un clip electoral fără acordul lui.

„Niciodată nu m-am implicat în politică și nu o voi face niciodată, nu sunt implicat. Da, după că e legal, că nu e legal, nu am de unde să știu, dar cu siguranță nu fac parte din jocul acesta. Noi facem politica sportului, a fotbalului, nimic altceva”, declara Hagi în 2024, după incidentul din campania lui Călin Georgescu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă