25.7 C
București
miercuri, 17 iunie 2026
AcasăEconomieGuvernul corectează o scăpare fiscală: TVA redus și pentru materia primă din...

Guvernul corectează o scăpare fiscală: TVA redus și pentru materia primă din industria alimentară

Reducerea cotei de TVA la 11% se va aplica nu doar produselor alimentare finite, ci și materiilor prime necesare acestora, inclusiv animalelor și păsărilor vii din specii domestice

Executivul a intervenit de urgență pentru a modifica o prevedere din proiectul privind noile măsuri bugetare, stabilind că reducerea cotei de TVA la 11% se va aplica nu doar produselor alimentare finite, ci și materiilor prime necesare acestora, inclusiv „animalelor și păsărilor vii din specii domestice”. Decizia vine în urma semnalelor de alarmă trase de consultanții fiscali, care au avertizat asupra riscurilor majore generate de aplicarea unui TVA standard de 21% pentru materia primă și a unuia redus pentru produsele rezultate.

Inițial, proiectul prevedea aplicarea cotei de 11% doar pentru alimentele destinate consumului uman, în timp ce animalele vii, plantele, semințele sau ingredientele pentru procesare ar fi rămas taxate cu 21%. Situația ar fi produs un dezechilibru major în fluxul fiscal al lanțului alimentar, obligând firmele procesatoare la solicitări constante de rambursări de TVA, un mecanism birocratic greoi și ineficient, după cum a subliniat consultantul fiscal Mariana Vizoli, scrie profit.ro.

Vizoli, fost director general în cadrul Ministerului Finanțelor, a atras atenția, încă de la publicarea proiectului, că aplicarea diferențiată a TVA pe lanțul agroalimentar, va crea sincope care nu folosesc nimănui: „Agricultorii ar fi vândut animalele și materiile prime cu TVA de 21%, iar procesatorii, abatoare, fabrici de mezeluri, de conserve, ar fi fost forțați să recupereze diferențele de la stat. Cea mai eficientă aplicare a cotei reduse este pe întreg lanțul de producție, nu doar la capătul lui.”

Guvernul a ținut cont de aceste avertismente și a extins lista produselor care vor beneficia de TVA de 11%, incluzând animalele și păsările din specii domestice, hrana pentru albine, semințele, plantele și ingredientele folosite la prepararea hranei. În forma actuală, prevederea face referire la „alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice”, urmând ca detaliile privind clasificarea acestora (codurile NC) să fie stabilite prin norme metodologice.

Rămân însă nelămuriri privind anumite sectoare, cum ar fi brutăriile, unde unele materii prime, de exemplu, grâul, ar putea rămâne în afara listei cu TVA redus, generând în continuare situații similare.

Modificarea adusă de Guvern vine în contextul mai larg al ajustării politicilor fiscale, cu scopul de a aduce mai multe venituri la buget, fără a compromite competitivitatea economică. Guvernul urmărește ca implementarea tehnică a acestor măsuri să poată elimina haosul birocratic și să mențină echilibrul fiscal în sectorul agroalimentar.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Războiul nu mai este unde crezi

Războiul nu mai este acolo unde cade lovitura, ci acolo unde se ia decizia. De la frontul din Ucraina la noile tipuri de confruntare...

Tomac: Varianta unui guvern de tehnocrați a avut deschiderea PNL și PSD

Europarlamentarul Eugen Tomac a declarat miercuri, la Digi24, că una dintre variantele discutate în perioada negocierilor a fost formarea unui guvern de tehnocrați, susținând...

Craiova a avut noroc la tragerea la sorți! Oltenii și-au aflat adversara din primul tur preliminar al Champions League

Universitatea Craiova va întâlni formația bielorusă Vitebsk în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, după tragerea la sorți desfășurată de UEFA.Universitatea Craiova revine în...
Ultima oră
Pe aceeași temă