Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, sâmbătă, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul a adoptat bugetul pentru 2025, un buget „fără modificări de taxe și impozite”. Proiectul a fost deja transmis Parlamentului, unde va fi dezbătut în procedură de urgență.
Premierul Ciolacu a subliniat că bugetul din acest an este unul „de dezvoltare”, punând accent pe investiții, care vor atinge un nou record de 150 de miliarde de lei, cu 30 de miliarde mai mult decât în 2024.
„20% din cheltuielile totale în 2025 merg către investiții și asta se va vedea în creșterea PIB la 1.913 miliarde lei. Iar la mijlocul anului viitor vom ajunge la un PIB de 2.000 miliarde lei, echivalentul a 400 miliarde euro, dublu față de anul 2018. Este un semn clar că România intră într-o altă ligă economică”, a declarat Ciolacu.
Totodată, premierul a menționat că vor fi reduse costurile de funcționare a statului cu 0,5%, ajustându-se cheltuielile de personal și cele pentru bunuri și servicii.
Salarii și pensii: Creșteri limitate, ajustări prudente
În ceea ce privește veniturile populației, premierul a precizat că salariul minim a fost majorat la 4.050 lei de la 1 ianuarie 2025, iar câștigul salarial net va crește cu 6,1%, peste nivelul inflației estimat la 4,4%.
„Protejăm în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. Am crescut de la 1 ianuarie salariul minim la 4.050 lei. În 2025, câștigul salarial net va crește cu 6,1%, peste nivelul inflației de 4,4%. Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici și îmi asum această decizie”, a subliniat Ciolacu..
Sprijin pentru IMM-uri și promovarea produselor românești
Premierul a reiterat sprijinul pentru IMM-uri și economia locală, menționând că toate schemele de ajutor de stat din Planul Bugetar Structural vor continua.
„Sunt zeci de miliarde de lei țintite spre creșterea producției industriale locale. Mi-aș dori ca împreună să promovăm firmele și produsele românești oriunde, chiar și pe TikTok”, a spus Ciolacu.
În același timp, vor fi prioritizate investițiile locale în funcție de impactul economic, cu 11 miliarde de lei alocate programelor Anghel Saligny și PNDL, 8,2 miliarde pentru proiectele PNRR și 3,3 miliarde pentru finanțări din fonduri europene.
Guvernul își propune să exploateze la maximum fondurile europene disponibile, alocând 4,6% din PIB, echivalentul a peste 17,5 miliarde de euro.
Ciolacu a subliniat că bugetul este construit astfel încât suma alocată investițiilor să fie mai mare decât deficitul.
„Asta înseamnă alte autostrăzi finalizate, construirea de noi spitale și un sistem de educație mai performant. Și chiar avem o veste bună de la domnul ministru al Finanțelor: în ianuarie 2025 s-au colectat 44,7 miliarde de lei, în comparație cu anul 2024, când s-au colectat 41,6 miliarde de lei. Înseamnă o creștere de 7,5%”, a declarat Marcel Ciolacu.
Bugetul urmează să fie dezbătut în Parlament, unde se va decide forma finală a alocărilor pentru anul 2025.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.