21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalGiorgia Meloni nu-și asumă nici o responsabilitate pentru naufragiul ambarcațiunii din sudul...

Giorgia Meloni nu-și asumă nici o responsabilitate pentru naufragiul ambarcațiunii din sudul Italiei

Sub focul criticilor, prim-ministrul italian Giorgia Meloni a respins sâmbătă orice responsabilitate a guvernului său în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi care s-a soldat cu cel puţin 69 de morţi în sudul Italiei, relatează AFP.

“Situaţia este simplă şi în acelaşi timp tragică: nu am primit nicio sesizare de urgenţă de la Frontex”, a declarat ea în cadrul unui briefing de presă de la Abu Dhabi, pe marginea unei vizite în Emiratele Arabe Unite.

Justiţia italiană anchetează asupra unei eventuale sosiri prea târzii a salvatorilor la locul naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi duminică, în largul Crotone (Calabria), al cărei bilanţ a crescut sâmbătă la 69 de morţi, după descoperirea cadavrului unui copil de circa 3 ani.

Frontex a anunţat că unul dintre avioanele sale de patrulare a reperat sâmbătă seară o ambarcaţiune supraîncărcată plecată săptămâna precedentă din Izmir, Turcia, îndreptându-se spre Italia şi că a alertat autorităţile italiene, potrivit agerpres.ro.

“Am făcut mereu tot posibilul pentru a salva vieţi imediat ce am fost avertizaţi de o problemă. În acest dosar, (…) nu am fost avertizaţi”, a spus Meloni.

Giorgia Meloni spune că nu are nici o vină pentru naufragiul din sudul Italiei după un reproș al primarului din Crotone

Tragedia a provocat o mare emoţie şi a resuscitat criticile împotriva guvernului Giorgiei Meloni, cunoscut pentru poziţiile sale antimigranţie, opoziţia cerând demisia ministrului de interne Matteo Piantedosi.

Într-o scrisoare deschisă, primarul din Crotone i-a reproşat Giorgiei Meloni absenţa guvernului după naufragiu. “Comunitatea din Crotone, lovită de o durere imensă, a aşteptat din partea dvs un mesaj, un apel, un semn, care nu a venit”, a scris Vincenzo Voce.

“Caut soluţii. Italia nu poate rezolva problema de una singură, dar pentru a evita ca mai multe persoane să moară trebuie stopate plecările ilegale”, a răspuns lidera partidului post-fascist Fratelli d’Italia.

Chestiunea migraţiei este un subiect politic foarte sensibil în Italia, ţară de primă linie în care au ajuns sute de mii de migranţi în ultimii ani. Roma le reproşează partenerilor ei din UE o lipsă de solidaritate.

Potrivit Ministerului italian de Interne, peste 14.000 de migranţi, între care 1.700 minori, au debarcat în Italia de la începutul anului, faţă de circa 5.500 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Oțelul, victorie la limită împotriva lui FC Hermannstadt

Oţelul Galaţi s-a impus în fața celor de la FC Hermannstadt cu scorul de 1-0, pe teren propriu, în etapa a șaptea a play-out-ului...

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....
Ultima oră
Pe aceeași temă