19.9 C
București
luni, 8 iunie 2026
AcasăSănătateGhid practic pentru analizele medicale de rutină, de la MedLife

Ghid practic pentru analizele medicale de rutină, de la MedLife

Menținerea unei stări bune de sănătate nu depinde doar de alimentație, mișcare și stil de viață echilibrat. Un rol esențial îl au analizele medicale de rutină, care oferă informații obiective despre funcționarea organismului și pot depista din timp problemele de sănătate. Acest ghid practic de la MedLife îți explică de ce sunt importante analizele de rutină, care sunt cele mai frecvente analize recomandate și cum te poți pregăti corect pentru ele.

De ce să efectuezi analize medicale de rutină? 

Mulți amână programarea la analize până în momentul în care apar simptome evidente. Numeroase afecțiuni pot fi însă complet asimptomatice ori se pot manifesta prin simptome discrete, mai greu de recunoscut, în stadiile incipiente. Analizele de rutină permit depistarea acestor probleme înainte ca ele să devină grave și mult mai dificil de tratat.

Prin monitorizarea constantă a unor parametri cheie, medicul poate identifica tendințe și poate interveni cu recomandări de stil de viață sau tratament, prevenind astfel complicațiile majore.

Care sunt cele mai importante analize de rutină? 

Un set standard de analize de rutină include, de regulă, analize de sânge și de urină: 

hemoleucogramă

glicemie;

VSH; 

fibrinogen; 

proteina C reactivă; 

profilul lipidic (colesterol total, HDL, LDL, trigliceride); 

teste hepatice (TGO, TGP, GGT, bilirubină); 

teste renale (uree, creatinină); 

analize ale funcției tiroidei (TSH, FT4); 

sumar de urină;

analize pentru evaluarea nivelului de fier, calciu, vitamina D ș.a.

În funcție de vârstă și sex, se pot adăuga: testul PSA pentru bărbați peste 50 de ani, testele hormonale pentru femei sau teste de screening oncologic.

Cum te pregătești pentru efectuarea analizelor de rutină?

Pregătirea corectă pentru analizele de laborator este foarte importantă: asigură acuratețea rezultatelor și evită repetarea inutilă a recoltării. 

Dacă urmează să faci analize de sânge: 

ține cont că recoltarea de sânge se face, în majoritatea cazurilor, dimineața; 

nu ai voie să mănânci nimic înainte (se recomandă ca ultima masă, de preferat una ușoară, să fie luată la ora 18:00 în seara dinainte); 

poți bea doar cu apă plată sau de la robinet; 

este important să eviți efortul fizic și stresul înainte de recoltare; odihnește-te 15-20 de minute înainte de puncție; 

anunță asistenta și medicul despre orice tratament sau supliment pe care îl iei.

Pentru analize de urină: 

se recoltează prima urină de dimineață (pentru sumar), după o toaletă riguroasă, doar într-un recipient special conceput pentru acest lucru (este disponibil în farmacii sau în punctele de recoltare); 

proba de urină recoltată trebuie dusă la laborator în maximum 2 ore; dacă acest lucru nu este posibil, se poate păstra la frigider (4°C) pentru cel mult 24 de ore.

Interpretarea analizelor

Interpretarea rezultatelor analizelor de laborator trebuie făcută întotdeauna de un medic! Chiar dacă unele valori par să iasă din intervalul de referință, numai un specialist – fie el medic de familie sau medic specialist – poate interpreta rezultatele în contextul stării tale generale de sănătate și poate oferi un diagnostic precis, precum și, atunci când este cazul, un plan de tratament adecvat. 

MedLife îți pune la dispoziție o rețea extinsă de medici buni pentru a-ți oferi o interpretare corectă și pentru a stabili pașii următori, fie că ai nevoie doar de un control simplu, fie că îți sunt recomandate investigații suplimentare.

De ce să alegi MedLife pentru analizele de rutină

MedLife oferă acces la o rețea extinsă de 41 de laboratoare moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație, și 240 de puncte de recoltare în toată țara. Avantajele pentru pacienți includ:

rezultate rapide și precise;

pachete de analize personalizate, adaptate pentru copii, adulți sau seniori;

acces la consultații medicale pentru interpretarea rezultatelor și recomandări de tratament sau investigații suplimentare;

programări flexibile și recoltări rapide, în condiții de siguranță și confort.

Analizele medicale de rutină sunt un instrument valoros pentru prevenție și monitorizarea stării de sănătate. Deși adesea neglijate de cei care se simt bine, ele pot face diferența între o afecțiune descoperită la timp și una depistată prea târziu. La MedLife, pachetele de analize și expertiza medicală vin în sprijinul pacienților pentru a construi un plan de sănătate personalizat. Investind câteva ore pe an în aceste analize, câștigi siguranță, liniște și, mai ales, șansa la o viață sănătoasă și echilibrată. 

Disclaimer: Acest articol are rol informativ și nu poate înlocui un consult medical de specialitate. Pentru recomandări privind analizele necesare pentru evaluarea sănătății și interpretarea rezultatelor acestora, adresează-te unui medic!   

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

5 motive să alegi vestiare pentru angajați din containere modulare pentru organizarea eficientă a spațiului de lucru

Organizarea spațiului de lucru influențează direct ritmul echipei și modul în care se desfășoară activitatea zilnică. În construcții, producție, logistică sau industrie alimentară,...

Renașterea mașinilor mici electrice: Bruxelles-ul împinge un nou segment auto, iar producătorii răspund rapid

Planul Comisiei Europene de a crea o categorie dedicată de vehicule electrice accesibile, cunoscută sub numele de „E-Cars”, a declanșat o schimbare vizibilă în...

Elita Rusiei continuă să folosească avioane private occidentale, în ciuda sancțiunilor

Membri ai elitei economice și politice din Rusia continuă să achiziționeze și să utilizeze avioane private produse în Occident, în ciuda sancțiunilor impuse Moscovei...
Ultima oră
Pe aceeași temă