21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăPoliticăGermania susține aderarea completă a României la Spațiul Schengen

Germania susține aderarea completă a României la Spațiul Schengen

Ministrul federal de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, a declarat că ţara sa sprijină aderarea completă a României la Spaţiul Schengen, adică şi cu graniţele terestre, potrivit observatornews.ro.

“Vorbim de 14 ani în care România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea va exista în continuare întregul sprijin al cancelarului federal şi al meu în vederea aderării complete a României la Spaţiul Schengen”, a afirmat Faeser.

“Sprijinim în continuarea aderarea completă a României la Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Schengen este o realizare importantă a proiectului nostru european şi acum este foarte important să arătăm solidaritate şi forţă. Compromisul pe care l-a menţionat deja domnul ministru cu Austria care a intrat în vigoare aproximativ acum două săptămâni, cu aderarea cu graniţele maritime şi aeriene, a intrat deja în vigoare. Nu este suficient. Vorbim de 14 ani în care România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea va exista în continuare întregul sprijin al cancelarului federal şi al meu în vederea aderării complete a României la Spaţiul Schengen”, a declarat Nancy Faeser, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, potrivit News.ro.

Ministerul român de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu omologul german, Nancy Faeser
Nancy Faeser a avut o întâlnire cu omologul său român, Cătălin Predoiu, în cadrul căreia a fost abordat şi subiectul migraţiei.

“Am discutat şi despre migraţie şi succesul repurtat în Parlamentul European în materie de azil şi migraţie. Este o realizare foarte importantă. După ani de discuţii şi de divizare în interiorul Europei, mă bucur că am ajuns la un consens în privinţa acestui pact şi doresc să mulţumesc încă o dată domnului ministru şi României pentru buna colaborare. Sistemul european comun pentru azil şi migraţie este foarte important şi poate funcţiona foarte bine numai în comun pentru protecţia refugiaţilor. Protejăm oamenii care se refugiază la noi de teroare, de război, de alte lucruri, însă acest lucru nu poate fi realizat decât împreună şi acum vom beneficia de o împărţire mai corectă. Vom combate cu succes această migraţie ilegală pentru că poţi avea succes şi să îi descurajezi pe oameni de la intrarea dacă văd că au şanse puţine de a trece frontiera”, a mai afirmat ministrul de Interne german.

Tudorache despre Schengen: Întrebarea este dacă prețul plătit pentru a stoarce o decizie pe 30 decembrie este unul corect

Întrebarea este dacă preţul plătit pentru a stoarce o decizie pe 30 decembrie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene este unul corect, a declarat marţi, la Strasbourg, eurodeputatul Dragoş Tudorache, din grupul Renew, conform agerpres.ro.

“Depinde în ce şcoală de gândire te afli. Cei care pretind că, fiind acolo, au înţeles exact ceea ce vor austriecii şi zic, domnule, noi ştim sigur că undeva anul ăsta o să găsim momentul politic în care să întoarcem Austria şi pentru terestre şi, după ce o să treacă şi alegerile la ei, o să fie bine. Eu sunt oarecum rezervat faţă de cei care sunt în acea şcoală de gândire”, a declarat Tudorache în cadrul unui briefing pentru jurnaliştii români de la Strasbourg.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Guvernul începe să strângă cureaua. Majorările salariale și ale pensiilor, greu de îndeplinit

Guvernul a promis majorări de salarii și pensii, iar acum ministrul finanțelor, Marcel Boloș, trage un semnal de alarmă că nu mai sunt bani...

Probleme pentru Klaus Iohannis? Turcia îl susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO

Ministerul turc de Externe a confirmat că Turcia îl susține pe premierul olandez Mark Rutte pentru a prelua funcția de secretar general al NATO...

Incendiu puternic în nordul Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu violent a izbucnit în nordul Capitalei, cartierul Aviației, la un bloc aflat în construcție. Fumul dens este vizibil de la kilometri distanță,...
Ultima oră
Pe aceeași temă