O echipă internațională de cercetători a publicat noi date despre genomurile a 28 de indivizi antici din sudul Africii, oferind informații importante despre evoluția timpurie a Homo sapiens. Studiul acoperă o perioadă cuprinsă între 10.200 și 150 de ani înainte de prezent și include indivizi din Epoca Holocenului, legați de culturile Oakhurst, Wilton, Epoca Finală a Pietrei Târzii și Epoca Fierului.
Analizele genetice au arătat că indivizii antici din sudul Africii prezentau o structură genetică distinctă, aflată în afara variației observate la oamenii moderni, inclusiv la populațiile Khoe-San contemporane. Aceștia dețineau variante genetice specifice Homo sapiens, multe dintre ele unice pentru regiune, care erau legate de funcția rinichilor și de protecția împotriva radiațiilor ultraviolete, semn al adaptării rapide la mediul local, notează nature.com.
Cercetătorii au constatat o stabilitate genetică remarcabilă pe o perioadă de 9.000 de ani, ceea ce sugerează existența unei populații mari și constante în sudul Africii, care a traversat mai multe faze arheologice fără schimbări genetice majore. Fluxul de gene către exteriorul regiunii a început în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, în timp ce fluxul de gene către interior s-a manifestat abia după aproximativ 1.400 de ani.
Studiul a confirmat că majoritatea indivizilor antici (25 din 28) purtau haplotipuri mitocondriale L0d, comune și în rândul Khoe-San contemporani, iar haplogrupul Y A1b1b2a era prezent la cei mai vechi indivizi, reflectând continuitatea genetică în regiune. Variante pentru pigmentarea închisă a pielii, ochi căprui și lipsa persistentei lactazei au fost fixate în genomurile antice, în timp ce protecția împotriva malariei și a bolii somnului nu era prezentă.
Analizele comparative cu alte populații africane și non-africane au arătat că ancientii sud-africani formează un segment extrem al variației genetice umane, distinct de indivizii moderni, evidențiind o moștenire unică și profundă. Studiul subliniază importanța genomurilor antice în înțelegerea evoluției Homo sapiens și arată că cercetările paleogenomice sunt esențiale pentru a depăși limitările datelor genetice provenite de la populațiile contemporane, care au fost afectate de migrații și amestecuri recente.
Aceste descoperiri contribuie la clarificarea originilor și adaptărilor Homo sapiens în Africa, evidențiind diversitatea genetică extraordinară și strategiile de supraviețuire ale populațiilor antice din sudul continentului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
