4.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăInternaționalG7 condamnă folosirea de către Rusia a alimentelor drept drept instrument de...

G7 condamnă folosirea de către Rusia a alimentelor drept drept instrument de corecție geopolitică

Miniştrii Agriculturii din ţările G7 au condamnat folosirea de către Rusia a alimentelor „ca mijloc destabilizator şi instrument de coerciţie geopolitică” în timpul invaziei sale în Ucraina.

„Continuăm să condamnăm în termenii cei mai fermi războiul de agresiune ilegal, neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în declaraţia comună adoptată de Grupul celor Şapte la finalul reuniunii lor de două zile din oraşul japonez Miyazaki (sud-vest), la care a luat parte şi reprezentantul UE.

Miniştrii agriculturii din Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit şi Uniunea Europeană şi-au exprimat „profunda îngrijorare faţă de impactul devastator pe care războiul îl are asupra securităţii alimentare mondiale, în special prin creşteri bruşte de preţuri la cereale, combustibil şi îngrăşăminte, care îi afectează în mod disproporţionat pe cei mai vulnerabili”, se arată în text.

G7 şi-a manifestat susţinerea pentru iniţiativele întreprinse de UE, Ucraina şi Turcia în vederea deschiderii canalelor de export de cereale din teritoriul afectat de război, unul din cei mai mari producători mondiali, şi, specific, şi-a exprimat „sprijinul ferm” pentru extinderea şi punerea în aplicare a iniţiativei de transport de cereale prin Marea Neagră.

Grupul celor şapte ţări puternic industrializate s-a angajat să-i „sprijine pe cei mai afectaţi de militarizarea alimentelor de către Rusia”, prin măsuri care să le asigure accesul la alimente şi îngrăşăminte.

De asemenea, semnatarii declaraţiei şi-au reafirmat angajamentul de a susţine reconstrucţia şi redresarea Ucrainei, împărtăşind cu această ţară diversele lor experienţe şi expertize agricole, precum şi contribuind la refacerea infrastructurii şi la accesul la finanţare şi la seminţe pentru fermierii ucraineni prin intermediul organizaţiilor internaţionale.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...

FCSB-Olympiakos Pireu 0-0. Roș-albaștrii sunt foarte aproape de primăvara Europa League

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a...

Seară regală dedicată Curajului Civic. Campioni și Eroi: Curaj, Performanță, Civism

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române a găzduit, joi seară, în Sufrageria de Stat de la Palatul Regal, o seară dedicată curajului civic. În cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă