25 C
București
joi, 12 iunie 2025
AcasăInternaționalFOTO. Mai mulți răniți în urma unui atac asupra unui aeroport din...

FOTO. Mai mulți răniți în urma unui atac asupra unui aeroport din Arabia Saudită

Un atac a rănit uşor cinci persoane pe aeroportul din Jizan, în Arabia Saudită lângă frontiera cu Yemenul, potrivit presei oficiale saudite.

„Un proiectil ostil a căzut pe aeroportul Regele Abdullah”, potrivit unui comunicat al Coaliţiei pentru restabilirea legitimităţii în Yemen, citat de agenţia oficială de presă saudită (SPA) care nu a oferit mai multe detalii.

Atac aeroport Arabia Saudită
Foto: SPAENG

Mai multe atacuri recente au vizat ţinte saudite. Acestea au fost atribuite forţelor houthi care luptă împotriva coaliţiei conduse de Arabia Saudită în Yemen pentru a reinstala guvernul destituit, scrie Agerpres.

Miercuri, patru muncitori au fost răniţi după ce coaliţia a interceptat o dronă încărcată cu explozivi care viza aeroportul saudit Abha, a raportat media de stat.

Aceste patru persoane au fost lovite de resturile dronei, a precizat coaliţia, potrivit SPA.

La 31 august, acelaşi aeroport a mai fost lovit de o dronă care a rănit opt persoane şi a avariat un avion civil.

Situat în munţii din sud-vestul regatului, oraşul Abha este o destinaţie populară pentru turiştii saudiţi.

Arabia Saudită a intervenit în războiul yemenit în 2015 alături de guvernul recunoscut la nivel internaţional.

Rebelii houthi, apropiaţi Iranului, au vizat în mod repetat regatul saudit cu atacuri la frontieră, potrivit AFP. 

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rețea de trafic de droguri destructurată în Galați și Vrancea: Peste 100 de persoane, audiate în urma a zeci de percheziții

O amplă acțiune de combatere a traficului de droguri a fost desfășurată de procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate în județele...

Președintele CJ Harghita acuză firma care lucrează la Praid că a crescut salinitatea în râul Târnava Mică

Președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, susține că firma care lucrează la Praid pentru devierea pârâului Corund a efectuat lucrări care au dus la...

Captură impresionantă de droguri pe o autostradă din Franța

Sute de kilograme de canabis au fost găsite într-un camion pe o autostradă din Franța. Captura a fost realizată cu ajutorul unui câine al...
Ultima oră
Pe aceeași temă