8.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieFostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, pus sub control judiciar și cu...

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, pus sub control judiciar și cu interdicție de a mai profesa

Avocata fostului ministru, Sandra Grădinaru, a declarat că, în opinia sa, măsura este nelegală

Nelu Tătaru a venit luni la DNA Iaşi, însoţit de avocaţi și a declarat, înaintea intrării în sediul instituţiei, că nu are emoţii şi că merge „cu inima deschisă” în faţa anchetatorilor.

„Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă”, a spus fostul ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al PNL Vaslui.

Procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală, luna trecută, pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei. Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.

Avocata lui Tătaru consideră nelegal controlul judiciar, dispus pentru 60 de zile, „la fel cum este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoane care au imunitate”.

„S-a violat viaţa privată a sute de pacienţi care  şi-au spus cele mai intime secrete doctorului Tătaru. Este nelegal că s-au autorizat investigatori sub acoperire, care au fost lăsaţi să se plimbe în toate saloanele acelui spital, fără să se respecte vreo regulă” a  mai spus avocata, citată de news.ro.

„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu.  Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru”, a mai declarat avocata lui Nelu Tătaru.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

CP – Răzvan Dincă & Asociații asistă Rapid 1923 SA în victoria privitoare la mărcile „Rapid”

Societatea de avocați Răzvan Dincă & Asociații este mândră să anunțe soluția favorabilă obținută în numele clientului nostru, Fotbal Club Rapid 1923 SA, unul...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Micky van de Ven, din nou accidentat! Radu Drăgușin va fi titular în următoarele meciuri ale lui Tottenham

Fundașul olandez Micky van de Ven s-a confruntat cu o recidivă a unei accidentări mai vechi, ceea ce îi va oferi lui Radu Drăgușin...
Ultima oră
Pe aceeași temă