7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiFostul baron PSD de Brăila, Gh. Bunea Stancu, eliberat după o lună...

Fostul baron PSD de Brăila, Gh. Bunea Stancu, eliberat după o lună și 3 săptămâni de închisoare

La cinci ani de la momentele în care arestarea sa era prilej de „breaking news“ în presa națională, fostul președinte al PSD și al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, este iarăși un om liber și își poate vedea liniștit de afacerile firmei sale de construcții, în așteptarea sentinței în cel de-al patrulea dosar. Până acum, a fost judecat în trei dosare de corupție.

Prima condamnare a primit-o în dosarul „Mită la PSD“, în care, în 2009, Bunea Stancu a intermediat milionul de euro oferit de patronul „InterAgro“, Ioan Nicolae, pentru campania prezidențială a lui Geoană, în schimb Ministerul Economiei trebuind să ajusteze prețul gazelor naturale. Bunea Stancu a fost condamnat la 3 ani de închisoare. A ajuns în Penitenciarul Focșani, unde a lucrat la bibliotecă și în atelierul de tâmplărie. După un an și 4 luni, în august 2016, i-a fost aprobată eliberarea condiționată. În dosarul „InterAgro“, în care Ioan Nicolae încerca mituirea unor demnitari pentru o HG de subvenționare a prețului gazelor, Bunea Stancu ar fi încasat de la Nicolae un milion de euro, ca parte din profitul distribuirii îngrășămintelor chimice în judeţele din jurul Brăilei. Ioan Nicolae s-a ales cu 3 ani și jumătate de închisoare, iar Stancu a fost achitat de Tribunalul București.

În dosarul „Sportul“, eliberat după o lună și 3 săptămâni

Recent, pe 28 iunie, Curtea de Apel Galați l-a condamnat pe Bunea Stancu la 3 ani și 8 luni de închisoare în dosarul „Sportul“. În acest dosar, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Stancu și pe directoarea economică a CJ Brăila, Alina Rusu, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, după ce au aprobat finanţarea cu 7.512.207 lei a SC Club Fotbal Brăila şi a asociaţiei Handbal Club „Dunărea“ Brăila, cluburi controlate de Stancu prin firmele sale. În dosarul 1614/91/2015, Tribunalul Focșani a achitat-o pe directoarea CJ Brăila, dar pe Stancu îl condamnase la 3 ani de închisoare. Instanța de apel a admis cererea procurorilor DNA, majorându-i pedeapsa la 3 ani și 8 luni. În seara de 28 iunie, Bunea Stancu a ajuns în Penitenciarul Galați, dar imediat a început demersurile pentru eliberarea condiționată. După două săptămâni, pe 11 iulie, pe rolul Judecătoriei Galați era înregistrat dosarul nr. 13419/233/2019, care avea ca obiect eliberarea condiționată a lui Gh. Bunea Stancu în baza procesului-verbal nr. 97/09.07.2019 al Comisiei de eliberare condiționată. Pe 17 iulie instanța s-a pronunțat: „Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Galați. În temeiul art. 59 şi art. 60 din Codul Penal din 1969, cu aplicare art. 5 din Noul Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate Gh. Bunea Stancu din executarea pedepsei de 3 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 35/2019 a Tribunalului Vrancea, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 50/2019“, se spune în hotărârea nr. 1135/17.07.2019 a Judecătoriei Galați. Procurorii DNA au contestat această hotărâre și instanța de la Tribunalul Galați a emis hotărârea nr. 141/22.08.2019, prin care a respins contestația DNA Galați. Sentința este definitivă. Bunea Stancu este liber, în așteptarea sentinței în al 4-lea dosar de corupție.

Fostul baron mai e judecat și în dosarul „Concivia“

Pe rolul Tribunalului Focșani mai apare dosarul nr. 2.610/91/2014, în care Bunea Stancu și 12 funcționari din cadrul CJ Brăila au fost trimiși în judecată de DNA pentru mai multe contracte acordate preferențial firmei lui Gh. Bunea Stancu, Concivia SA Brăila și firmelor Tancrad SRL Galați și Tancrad Construct SRL Brăila. În acest dosar, DNA Galați a stabilit un prejudiciu de 2,7 milioane lei, pentru cinci contracte din 2009-2010.

 

 

 

 

Cele mai citite

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...

Andy Murray, accidentare gravă la gleznă! Fostul lider mondial se va retrage la finalul acestui sezon

Fostul lider mondial Andy Murray a suferit o accidentare gravă la gleznă în timpul partidei pierdute cu Tomas Machac în turul al treilea al...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...
Ultima oră
Pe aceeași temă