Tehnicianul german a criticat relaxarea echipei, deși catalanii au câștigat clar în prima etapă din La Liga.
Barcelona a debutat cu o victorie clară în noul sezon de La Liga, scor 3-0 pe terenul celor de la Mallorca, însă antrenorul Hansi Flick (60 de ani) nu a fost deloc mulțumit de modul în care echipa sa a tratat partida. Deși adversara a rămas în doar 9 jucători încă din prima repriză, catalanii nu au forțat și au preferat să joace într-un ritm scăzut.
Barcelona a început excelent meciul, deschizând scorul prin Raphinha, în minutul 7. Ferran Torres a majorat avantajul în minutul 23, după o combinație rapidă, însă partida a luat o turnură neașteptată pentru gazde. Mai întâi, Manu Morlanes a fost eliminat în minutul 33, după două cartonașe galbene primite într-un interval de doar 9 minute. La scurt timp, în minutul 39, Muriqi a văzut și el cartonașul roșu direct, după o intrare dură asupra portarului Joan Garcia.
Cu doi jucători în minus, Mallorca nu a mai avut resurse, iar în prelungiri, Lamine Yamal a înscris un gol spectaculos, stabilind scorul final la 3-0.
„Echipa a jucat la 50% și nu mi-a plăcut”
La final, Hansi Flick s-a arătat deranjat de lipsa de atitudine a jucătorilor săi în condițiile unui avantaj clar pe tabelă și al superiorității numerice.
„Nu mi-a plăcut meciul. Sunt trei puncte importante, dar nu mi-a plăcut. După un avantaj de 2-0 și două cartonașe roșii, cred că echipa a jucat la 50% și nu mi-a plăcut. Putem face lucrurile mult mai bine.
Nu-mi place când jucătorii se relaxează, lasă garda jos. Trebuia să controlăm jocul. Trebuia să marcăm. Să joci la 50 sau 60% împotriva a nouă oameni nu este posibil. Trebuie să jucăm mai rapid. Trebuie să îmbunătățim anumite situații”, a declarat Flick, conform marca.com.
Totodată, antrenorul a avut cuvinte de apreciere pentru Lamine Yamal, considerat „special” și un fotbalist urmărit cu atenție la nivel internațional.
Marcus Rashford, transferat în această vară la Barcelona, a bifat primele minute în tricoul blaugrana. Intrat pe teren în minutul 69, în locul lui Ferran Torres, atacantul englez a participat la câteva acțiuni ofensive, fără să iasă însă în evidență.
„Nu a fost o repriză bună pentru Rashford, pentru că nu erau spații”, a explicat Flick la conferința de presă.
Barcelona va juca etapa viitoare în deplasare, împotriva lui Levante, într-un meci programat la sfârșitul săptămânii viitoare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!