23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăLifestyleFiul lui Victor Cornea, prezent la aniversarea fiicei Andreei Bălan

Fiul lui Victor Cornea, prezent la aniversarea fiicei Andreei Bălan

Andreea Bălan a organizat o petrecere specială pentru fiica sa, Ella, care a împlinit 8 ani, sărbătorind într-un mod memorabil alături de familie și prieteni.

Fiul lui Victor Cornea, prezent la aniversarea fiicei Andreei Bălan

La eveniment a fost prezent și iubitul său, Victor Cornea, împreună cu fiul său, Luca. Acest moment a atras atenția fanilor, care au fost încântați să vadă prima poză de familie postată de Andreea Bălan, în care apare și fiul sportivului.

Relația dintre Andreea Bălan și Victor Cornea durează de mai bine de un an, iar de-a lungul timpului au existat critici referitoare la faptul că jucătorul de tenis și-ar fi neglijat fiul.

Cu toate acestea, prezența lui Luca la aniversarea Ellei a demonstrat contrariul, arătând implicarea sportivului în viața copilului său.

Fotografiile de la petrecere au fost rapid apreciate de fani, care au lăudat familia fericită și atmosfera plină de bucurie a evenimentului.

Am o relație foarte bună cu el, cu copilul meu, Luca, dar și cu mama lui, Irina, o fată pe care am cunoscut-o cu ceva vreme în urmă, pe când eram mult mai tânăr. Irina este bucureșteancă și am avut o poveste frumoasă de dragoste, cândva. Așa a fost situația atunci, eu am stat mult timp în Statele Unite în acea perioadă… Am avut o relație bună, dar am decis să o luăm fiecare pe drumul lui, cu propria lui carieră.

View this post on Instagram

Luca are 10 ani, este clasa a V-a și stă cu mama lui în București și ales să joace fotbal, iar nu tenisul de câmp, după modelul meu. Nu l-am constrâns, ba chiar l-am ajutat să se înscrie la Dinamo, la o grupă de copii, un club la care de altfel activez și eu. Vă asigur că mă înțeleg foarte bine cu băiatul meu, nici vorbă de a-mi uita de îndatoririle ce-mi revin, spunea Victor Cornea, în urmă cu ceva timp.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Israelul merge la urne pe 27 octombrie. Primele alegeri legislative după atacul Hamas din 2023

Israelul va organiza alegeri legislative pe 27 octombrie, a anunțat duminică Parlamentul de la Ierusalim. Potrivit unui comunicat oficial, scrutinul va avea loc la...

Dr. Diana Constantinescu, medic ortodont cu 17 ani de experiență și mii de cazuri tratate: cum a construit în București un cabinet dedicat exclusiv...

Alegerea unui ortodont în București nu se mai rezumă, pentru tot mai mulți pacienți, la întrebarea „unde pun aparat dentar". Oamenii caută un medic...

Nicușor Dan convoacă liderii fostei coaliții la Cotroceni pentru noi negocieri privind criza politică

Președintele Nicușor Dan i-a invitat luni, de la ora 9.00, la Palatul Cotroceni pe liderii fostei coaliții de guvernare pentru noi discuții privind depășirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă